Infofinanciar > Info > Veste bună! Despăgubiri pentru cei care au fost privați de apă caldă și căldură
Info

Veste bună! Despăgubiri pentru cei care au fost privați de apă caldă și căldură

Dar din suflet pentru seniori
Sursă: Ziarul din Muscel

Fundația Pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) își oferă sprijinul fiecărei societăți de proprietari care nu a putut beneficia de apă caldă și căldură.

Acțiunea a fost motivată de faptul că, în fiecare an, mii de locuitori ai Bucureștiului rămân constant fără apă caldă și căldură.

Locuitorii din București iau măsuri

Cetățenii orașului București își exprimă nemulțumirile față de acțiunile de întrerupere a căldurii și apei calde de către stat. Cu toate că sume mari sunt plătite de locuitori către Primăria Capitalei, reprezentând taxe și impozite, aceștia nu beneficiază de servicii de bază, cum ar fi apă caldă și căldură.

Problema nu este recentă, deoarece bucureștenii se confruntă cu aceste lipsuri de ani de zile. Pentru toate aceste acțiuni ale Capitalei, locuitorii nu au primit niciodată o explicație pertinentă.

„Fără căldură și apă caldă, locuitorii Bucureștiului suferă de pe urma incompetenței și nepăsării celor care ar trebui să le asigure aceste servicii esențiale. Suntem conștienți că împreună suntem mai puternici, tocmai din acest motiv facem apel către toate asociațiile de proprietari să ni se alăture în demersul nostru de a cere răspunsuri și acțiuni concrete de la cei responsabili”, transmit reprezentanții FACIAS.

„Pentru asta, Primăria Capitalei trebuie să plătească. La propriu.

Bucureștenii trebuie să fie despăgubiți pentru apa rece plătită la preț de apă caldă și pentru facturile crescute pentru furnizarea agentului termic necorespunzător!”, au mai adăugat aceștia.

Presiuni pe Primăria Capitalei

Reprezentanții FACIAS și-au propus să nu întrerupă presiunile pe care le pun asupra celor din Primăria Capitalei, dar și pe conducerea Termoenergetica, acțiuni puse în aplicare prin intermediul acțiunilor juridice.

Cei din fundație au ca principal motiv asigurarea faptului că niciunui cetățean nu îi sunt încălcate drepturile, dar și să tragă Primăria Capitalei la răspundere, solicitând compensații și despăgubiri pentru situțiile negative și cheltuielile la care i-a supus pe cetățeni.

Pentru a putea dobândi ajutorul celor din fundație, reprezentanții asociației de proprietari trebuie să își trimită datele de contact către unul dintre email-urile: abuzuripmb@facias.ro sau edreptultau@facias.ro

Ce spun reprezentanții Termoenergetica

În urma unei solicitări pe care reprezentanții FACIAS a trimis-o către Termoenergetica, aceștia au aflat că, având în vedere modul în care se desfășoară lucrările actuale de modernizare a Bucureștiului, acestea se vor finaliza în aproximativ 80 de ani. Capitala însumează un număr de 4.000 de km de rețea, iar în fiecare an se modernizează nu mai mult de 50 de kilometri, informează dailybusiness.ro

Chiar zilele trecute reprezentanții Termoenergetica, în ziua de vineri, 21 iulie, au anunțat că vor exista noi tăieri de apă caldă în sectoarele 1, 3, 4, 5 și 6. Aceștia au anunțat că începând de luni, 24 iulie, aproximativ 300 de blocuri din București nu vor mai putea beneficia de apă caldă, informează economica.net