Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri din lume, a precizat că va deschide primul depozit din România. Astfel, centrul logistic va dispune de o suprafață de 50.000 metri pătrați și va genera aproximativ 250 de locuri de muncă.
Compania a precizat că centrul va fi operațional din decembrie. De asemenea, principalul scop va fi eficientizarea livrărilor din România și, ulterior, din regiune. Conform Trendyol, depozitul va procesa undeva la peste 2,5 milioane de livrări până la finalul anului 2025.
„Cererea pentru produsele listate pe Trendyol continuă să crească, atât în România, cât și în regiune. Ca urmare, dezvoltarea unui hub logistic care să ne apropie de clienți a devenit o prioritate”, a precizat un reprezentant Trendyol Group, potrivit economedia.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter