Infofinanciar > Lumea la zi > Veste bună pentru domeniul cercetării din România! Americanii de la Lockheed Martin vor investi în dezvoltarea inteligenței artificiale
Lumea la zi

Veste bună pentru domeniul cercetării din România! Americanii de la Lockheed Martin vor investi în dezvoltarea inteligenței artificiale

Veste bună pentru domeniul cercetării din România! Americanii de la Lockheed Martin vor investi în dezvoltarea inteligenței artificiale
FOTO: gandul.ro

Premierul României, în cursul zilei de marți, a avut o întrevedere cu producătorul de armament Lockheed Martin. Oficialii americani au anunțat investiții în domeniul cercetării, pentru dezvoltarea inteligenței artificiale. Conferința a fost prezidată de Ray Piselli, vicepreședintele companiei.

Potrivit comunicatului emis de Palatul Victoria, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca va dezvolta un parteneriat cu Lockheed Martin. Cercetarea se va derula în Laboratorul de Cercetare și Leadership în Știință, Tehnologie și Inginerie. Securitatea Națională și Științele Mediului sunt domeniile care se doresc a fi îmbunătățite.

Nicolae Ciucă vede cu ochi buni colaborarea dintre cele două instituții, acesta declarat faptul că:

”Este o nouă dovadă a consolidării Parteneriatului Strategic România-SUA. Guvernul sprijină investiţiile, iar componenta economică vine să consolideze parteneriatul nostru în domeniul militar.

Nicolae Ciucă: ”Este o dovadă nouă a consolidării Parteneriatului Strategic România-SUA”

Mă bucur că România poate oferi un cadru de dezvoltare integrat, care să includă industria, înalta tehnologie, mediul universitar şi cercetarea, într-un domeniu de viitor, precum Inteligenţa Artificială. Cooperarea industrială va crea plus valoare şi poate genera transfer tehnologic necesar dezvoltării economiei noastre”.

De asemenea, cu prilejul colaborării, a fost supus analizei și stadiul implementării programelor de modernizare derulat cu ajutorul companiei americane Lockheed Martin atât  în privința avioanelor multirol dar și a sistemelor de apărare anti-rachetă.

Prim-ministrul și-a completat afirmația și a adăugat următoarele:

„Avem nevoie de credibilitate pentru implementarea proiectelor noastre de înzestrare. Rolul nostru în regiunea Mării Negre este tot mai relevant şi trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi să ni-l asumăm. Continuăm, pe măsură ce rezultatele economice confirmă ritmul de dezvoltare, să acordăm atenţia necesară asigurării securităţii ţării noastre, alături de partenerii noştri strategici”.

Reamintin că Lockheed Martin a câștigat licitația pentru a construi cel puțin 120 de elicoptere H-60m Black Hawk în valoare de 2,3 miliarde de dolari. Contractul se desfășoară pe durata a cinci ani și prevede opțiunea pentru relizarea altor 135 de aeronve disponibile petru Armata americană potrivit Pentagonului care a fost citat de agenția de presă Reuters. Valoarea totală a contractului se ridică la peste 4,4 miliarde de dolari. Aeronavele vor urma să fie utilizate și de aliații SUA.

În acest sens aflăm de la colonelul Calvin Lane, managerul proiectului Utility Helicopters faptul că:

„Acest acord pe mai mulţi ani permite Armatei să răspundă nevoilor actuale şi viitoare de capabilităţi prin upgrade-uri, înlocuire şi inserţii de tehnologie”, conform adevărul.ro