Infofinanciar > Info > Veste bună pentru șoferi! Carburanții din România s-au ieftinit începând de astăzi
Info

Veste bună pentru șoferi! Carburanții din România s-au ieftinit începând de astăzi

Veste bună pentru șoferi! Carburanții din România s-au ieftinit începând de astăzi
Sursă foto: romaniatv.net

Potrivit ultimelor cotații oferite de benzinăriile din țara noastră, combustibilii s-au ieftinit luni cu 5 bani, după ce o lungă perioadă tarifele au cunoscut creșteri succesive la pompă. Astfel că, luni, pentru un litru de benzină standard, românii au trebuit să scoată din buzunar între 7,08 și 7,28 de lei, în timp ce aceeași cantitate de motorină standard a fost cuprinsă între 8,36 de lei și 8,52 de lei.

Săptămâna trecută, benzina costa 7,33 lei/l, iar motorina 9,10 lei/l.La sfârșitul lunii septembrie, autoritățile au decis să prelungească măsura plafonării cu 50 de bani /l a benzinei și a motorinei până la sfârșitul anului 2022. Anunțul a fost făcut public de secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan.

Prețul carburanților, compensat cu 50 de bani

„În şedinţa de Guvern a fost adoptată Ordonanţa de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 106/2022 prin care Guvernul a prelungit măsura acordării de reduceri de preţ la benzină şi motorină până la 31 decembrie 2022. Prin această Ordonanţă de Urgenţă, operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali persoane fizice sau juridice, precum şi către operatorii economici autorizaţi care achiziţionează carburanţi din depozite, dar şi din staţii de distribuţie pentru consumul propriu sau pentru revânzare şi care acordă o reducere de 0,5 lei pe litru inclusiv TVA la preţul de vânzare beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0,25 lei litru, inclusiv TVA aferentă reducerii acordate. Pentru fracţiuni dintr-un litru reducerea de preţ şi respectiv compensarea se vor acorda proporţional. Pe perioada de aplicare, operatorii economici care comercializează benzină şi motorină prin intermediul staţiilor de distribuţie carburanţi vor afişa pe totem preţul care include această reducere de preţ, iar în sistemul de gestiune şi la pompă va fi înscris preţul de vânzare fără reducerea comercială”, a susținut la acel moment Drăgan, scriu cei de la Antena 3 CNN.

Gaură la bugetul statului

Până la acel moment, oficialul din Ministerul Energiei a transmis că impactul bugetar din primele luni în care s-a aplicat măsura plafonării cu 50 de bani a carburanților a fost de aproximativ 600 de milioane de lei. De asemenea, Drăgan estimează că aceeași „gaură” la buget va fi adusă și în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie.

„Pentru primele luni estimăm impactul bugetar la aproximativ 600 de milioane de lei, deci coroboram datele pentru primele trei luni. Pentru următoarele trei luni – octombrie, noiembrie şi decembrie – estimăm acelaşi impact, la acelaşi nivel, respectiv 600 de milioane de lei”, a mai susținut Dan Drăgan.

Ordonanţa 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină a intrat în vigoare la 1 iulie. Potrivit legii, 25 de bani vor fi suportaţi de bugetul de stat, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care, voluntar, o vor aplica lanţurile de benzinării în cazul în care doresc să obţină şi reducerea de 25 de bani de la bugetul de stat.