Infofinanciar > Info > Veste bună pentru toți românii! Ce se va întâmpla cu inflația în România până la finalul anului
Info

Veste bună pentru toți românii! Ce se va întâmpla cu inflația în România până la finalul anului

BNR
FOTO: Cursdeguvernare.ro

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii naționale Române a precizat astăzi că nivelul ratei cheie stabilit în luna ianuarie la 7% reprezintă limita superioară peste care nu se mai poate trece în acest an. Totodată, Isărescu a mai precizat că rata inflației va coborî în acest an până la 7,1%.

În ceea ce privește excesul de lichiditate din sectorul bancar, guvernatorul BNR a precizat că acesta a fost generat de intrările de capital, însă, banca centrală nu consideră de bun augur acest exces.

Declarațiile guvernatorului Băncii Naționale

„La ședința precedentă nu m-am pronunțat, nu mă pronunț nici acuma, dacă va fi limita. Dar pot să am formulare cam așa: încep să cred că este limita”, a declarat Mugur isărescu. Rata cheie a fost majorată în luna ianuarie cu 0,25%, ajungând astfel la 7%, o valoare care nu a fost modificată de următoarele două sesiuni de politică monetară. În aceste condiții, analiștii economici precizează că BNR nu va mai opera creșteri a dobânzii, ba mai mult ar putea veni cu scăderi pe măsură ce inflația va ajunge la nivelul ratei cheie.

În altă ordine de idei, Mugur Isărescu atenționează asupra faptului că inflația a crescut pe parcursul anului trecut din cauza șocului din domeniul energetic, care ulterior s-a resimțit din plin și în costul produselor și al serviciilor. „Puteam să ne ducem cu dobânda la 20%, că tot nu omoram inflația, omoram economia”, a mai precizat Isărescu.

Guvernatorul punctează faptul că factorii care au declanșat creșterea inflației în cursul anului trecut, în prezent s-au mai diminuat. Însă, în privința inflației de bază, un indice pe care-l urmăresc băncile centrale și din calculul căreia sunt înlăturate o serie de prețuri volatile, ar urma să aibă o pondere de 80% din inflația totală de 7,1% preconizată pentru acest an. Acest lucru se poate traduce printr-o presiune inflaționistă fundamentală în economie.

Excedentul de lichiditate a depășit pragul de 30 de miliarde de lei zilnic

La nivel global, Isărescu atrage atenția că Rezerva Federală a Statelor Unite, Banca Centrală Europeană și Banca Angliei vor crește dobânzile în perioada următoare „ ”Este o atenționare pe care o fac pentru cei care se reped să ia credite în valută, considerând că sunt mai ieftine.

”Lumea actuală este dominată de mișcările de capital, mai ales când ai libertate totală, în România nu ai nicio restricție la mișcările de capital. Atunci trebuie să te uiți cu atenție. Câteodată este mai greu să navighezi în condiții de inundație, decât în condiții de secetă. Și ne uităm la capitaluri”, a avertizat guvernatorul BNR.

Pe piața bancară, se menține în continuare trendul descendent al dobânzilor, motivul ține de faptul că în luna aprilie excedentul de lichiditate a depășit pragul de 30 de miliarde de lei zilnic.

„De unde credeți că a venit?”, răspunde Isărescu, întrebat dacă creșterile de lichiditate din ultima vreme sunt generate de intrări de capitaluri. ”S-au suprapus peste fondurile europene și intrările capitalurilor de investiții străine directe, avem o sumă record de anul trecut, avem și investiții pe termen mai scurt, care se uită la diferențialul de dobândă, la riscuri. Nici că ne face plăcere!”, a explicat Mugur Isărescu, citat de portalul profit.ro.