Deși oamenii nu s-ar aștepta la asta, sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie vor fi prielnice pentru cei care doresc să mai meargă la plajă, după ce vara acestui an a pus bețe în roate turiștilor.
Cei care au mai fost și mai doresc să meargă o dată, sau cei care abia acum primesc concediu, vor beneficia acum de condițiile perfecte pe litoralul românesc.
La mare mai ieftin
Reprezentanții hotelurilor au făcut un anunț conform căruia prețurile de pe litoral vor coborî cu aproximativ 70% în comparație cu vârful sezonului. Apa mării nu va mai fi nici ea un impediment în calea fericirii turiștilor, deoarece se va încălzi, iar temperatura acesteia va putea chiar să depășească valoarea de 28 de grade Celsius, după cum arată prognozele. Și temperatura aerului va fi una mai crescută față de cea care a fost în restul verii, pentru următoarele două sau trei săptămâni, fără să mai existe furtuni.
Mai mult de atât, prețurile pentru o cameră de hotel vor ajunge la valoarea de 35 de lei. Reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) au lansat și în acest an ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți”, care oferă turiștilor posibilitatea de a se caza în hotelurile și pensiunile de la malul mării pentru care să plătească prețuri care încep de la suma de 35 de lei, pentru o singură noapte. Conform anunțului făcut de reprezentanții FPTR, pachetele turistice care le sunt oferite clienților costă cu până la 70% mai puțin comparativ cu vârful de sezon, iar cea mai mare parte a hotelurilor de aici vor păstra prețurile din anul trecut.
„Litoralul pentru toți”
Acest program, „Litoralul pentru toți”, se află la a 42-a ediție, și se desfășoară în perioada 1-30 septembrie 2023. De acest program pot beneficia toți turiștii care doresc să se bucure de o vacanță pe litoralul din țara noastră în extra-sezon.
Până la acest moment, în acest program s-au înscris 48 de hoteluri care se regăsesc în toate stațiunile de pe litoralul românesc. Acestea oferă turiștilor aproape 5.000 de locuri în care se pot caza. Până când acest program se va lansa, la data de 1 septembrie 2023, reprezentanții hotelurilor aproximează că mai mult de 100 de unități se nor număra printre cele înscrise în program. Numărul ridicat de unități va oferi posibilitatea pentru mai mult de 40.000 de turiști de a avea parte de o perioadă cu prețuri scăzute pe litoral. Cazările pot fi închiriate fie direct de la hoteluri, sau prin intermediul agențiilor de turism care sunt partenere hotelurilor și revânzîtorii lor, informează antena3.ro
„În programul «Litoralul pentru Toți», tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord, dacă se achiziționează un sejur de minim 5 nopți. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști”, este mesajul care a fost transmis de reprezentanții FPTR într-un comunicat, conform romaniatv.net