Din cauza unor infiltrații de apă în subteran, salina Praid a fost închisă pentru o lună. Cu toate acestea, începând cu data de 15 iunie, sâmbătă, turiștii se vor putea bucura din nou de această destinație.
După cum se arată într-un anunț publicat pe rețeaua de socializare Facebook, vizitele la salină se vor putea face între orele 8-19. Un alt lucru menționat este că ultima intrare în salină a autobuzului va fi la ora 16:30.
La jumătatea lunii mai a acestui an a fost suspendată activitatea de extracție a sării și vizitarea salinei. Cei care au luat această decizie au fost reprezentanții Societății Naționale a Sării. Aceștia au adoptat măsura pentru siguranța angajaților și a vizitatorilor, informează romania-actualitati.ro