Infofinanciar > Info > Veste bună pentru viitori pensionari! Măsura a fost adoptată
Info

Veste bună pentru viitori pensionari! Măsura a fost adoptată

Sursă foto: playtech.ro
sursă foto: playtech.ro

Astăzi, 31 august 2023, reprezentanții guvernului au adoptat o nouă Ordonanță de Urgență. Conform acesteia, se vor reglementa unele măsuri cu privire la domeniul pensiilor publice. Ce se regăsește în documente și care este documentația necesară.

Persoanele care sunt vizate de noua Ordonanță de Urgență aprobată de Guvern sunt persoanele aflate în pragul de pensionare. Concret, este vorba despre extinderea perioade în care cetățenii își mai pot cumpăra vechime în muncă. Perioada a mai fost prelungită până la data de 31 decembrie 2024.

Procurarea vechimii în muncă

„Persoanele interesate pot cumpăra vechime pentru o perioadă de cel mult 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială”. ”Plata contribuţiei se poate face într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024. Pot cumpăra vechime în muncă cetăţenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii. Această formă de asigurare se adresează tuturor persoanelor care doresc să-şi completeze stagiul de cotizare în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă, respectând vârsta standard de pensionare de 65 ani la bărbaţi şi 63 ani la femei”, este menționat în comunicatul de presă transmis de reprezentanții Ministerului Muncii.

Mai exact, venitul pentru care se plătește contribuția de asigurare socială trebuie să fie cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Se ia în calcul salariul oferit la data încheierii contractului de asigurare.

Actele necesare

De asemenea, după declarațiile reprezentanților Ministerului Muncii, la Legea nr. 263/2010 s-a mai adăugat un articol. Mai exact este vorba despre adeverinţele eliberate de angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive. Și documentele necesare stabilirii şi/sau recalculării drepturilor de pensie emise se mai încadrează aici. Conform legilor în vigoare, actele trebuie să fie ștampilate și să aibă o semnătură de mână. Acestea trebuie să aparțină conducătorului entității sau a persoanei delegate în acest sens.

„Ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv prevede şi prelungirea termenului de valabilitate al avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, al căror termen de valabilitate este 1 septembrie 2023. Astfel, locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 01.09.2023 se consideră locuri în condiţii deosebite, până la normalizarea de către angajator a condiţiilor de muncă. Locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, în baza avizelor obţinute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilită prin Hotărârea Guvernului, se menţin în aceleaşi condiţii”, este declarația reprezentanților Ministerului Muncii.

„De asemenea, având în vedere că un angajat al casei teritoriale de pensii deserveşte aproximativ 1.800 de pensionari, ceea ce în condiţiile actuale este peste limita de lucru şi generează întârzieri în soluţionarea dosarelor de pensii şi nemulţumiri în rândul beneficiarilor, ţinând cont şi de angajamentele asumate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a fost prelungit termenul de încadrare în categoria funcţiilor contractuale, până la data de 31 august 2024, pentru cele 1.000 de posturi prin care s-a asigurat evaluarea dosarelor de pensii în vederea recalculării”, au mai adăugat aceștia, conform dailybusiness.ro