Infofinanciar > Info > Veste proastă pentru Ion Iliescu. Guvernul vrea să-i retragă certificatul de revoluționar
Info

Veste proastă pentru Ion Iliescu. Guvernul vrea să-i retragă certificatul de revoluționar

Ion Iliescu sursa foto Cancan
Sursa foto: Cancan

Guvernul declanșează operațiunea prin care vrea să-i ridice lui Ion Iliescu cel mai mare titlu. Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva comunismului a declanșat procedura de anulare a certificatului lui Iliescu de revoluționar.

În cadrul ședinței de pe 31 mai, Guvernul a luat această hotărâre. Ea a venit în urma unei solicitări a Asociației 21 decembrie referitoare la îndeplinirea condițiilor pentru obținerea titlului de luptător pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 de către Ion Iliescu, conform News.ro.

Funcțiile i-au fost fatale

În urma anchetei comisiei pe baza documentelor, precum CV și al materialelor din presă, s-a ajuns la concluzia că Ion Iliescu nu poate avea titlu de revoluționar întrucât el a avut funcții de conducere în Partidul Comunist Român. Acest lucru îl face incompatibil cu statutul de luptător în revoluție, potrivit Legii Recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.

Potrivit Comisiei, având în vedere faptul că în 1971 a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcţia de conducere deţinută la UTC al PCR „Comisia constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin legea 242 pentru a deţine calitatea de LRM conform textului de lege. De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale Partidului Comunist Român, motiv pentru care, în unanimitate, decide demararea proccedurii administrative de anulare a certificatului LRM”.

„De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945-1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale Partidului Comunist Român”, prevede articolul invocat.

Comisia a decis începerea procedurii administrative de anulare a certificatului de revoluționar al lui Iliescu în instanța de contencios administrativ.

Cine este Ion Iliescu?

Iliescu este un politician român, care a condus statul român în trei rânduri. Acesta a fost președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD. A fost președinte de onoare al PSD.

Ion Iliescu, în vârstă de 92 de ani nu a mai avut nicio apariție publică din anl 2017, de când a mers la Parchetul General. Acesta a fost citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. Între timp, dosarul a fost retrimis de instanța supremă Parchetului Militar, pentru refacerea anchetei.

Cu toate acestea, fostul președinte a mai avut reacții în spațiul public. Una dintre ele a fost la finalul anului 2019, atunci când a reacționat față de decizia Guvernului de desființare a Institutului Revoluției Române, pe care îl conducea. El a declarat pentru Mediafax că este „o porcărie inadmisibilă” și că nu poate înțelege scopul acestui demers.

Tot în decembrie 2019, Iliescu a reacționat pe blogul său, după ce Gelu Voican Voiculesc a fost lovit de protestatari cu o cârjă la Troița de la Universitate, unde venise să depună o coroană de flori.