Ministrul Investiţiilor, Marcel Boloș, a precizat că, dacă Guvernul se va conforma măsurilor privind reformarea pensiilor pe care și le-a asumat la Bruxelles, pensiile din țara noastră ar urma să scadă. Ministrul precizează că, în acest caz, singurele pensii afectate vor fi cele ale viitorilor pensionari.
„Avem două jaloane pe ceea ce înseamnă pensiile şi sistemul de pensii. Sunt anumite lucruri în jalon care, dacă se aplică, înseamnă pentru cei care intră în viitor în sistemul public de pensii o scădere semnificativă a veniturilor pe care le-ar obține de pe urma pensiilor”, a susținut Boloş, potrivit celor de la Digi24.
De asemenea, Boloș susține că ar trebui renegociate jaloanele de pensii, prevăzute în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), deoarece cele din prezent le vor „garanta” viitorilor pensionari din România venituri foarte mici. În plus, Marcel Boloş a dezvăluit că luna aceasta ar urma să aibă loc discuții cu oameni din cadrul Comisiei Europene, pentru ca România să poată modifica pragul de 9,4% în care țara noastră își poate administra cheltuielile și costul pensiilor până în anul 2070, scrie Antena 3.
La acest scenariu sumbru pentru cei care vor intra în anii următori în sistemul de pensii, au contribuit și măsurile adoptate de Guvern, printre care: noua reformă a pensiilor, nouă lege a pensiilor care să prevadă eliminarea anumitor facilități pentru pensionare anticipată, creșterea vârstei de pensionare, precum şi un nou mod de calcul al pensiilor.
Cu cât cresc pensiile din 2023
Potrivit ultimelor date venite din partea Executivului, majorarea pensiilor la 1 ianuarie 2023 ar trebui să se facă în raport cu rata inflației din 2021, adică cu 5,1%, anunță ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Dacă ne-am uita în litera legii, ar trebui să majorăm pensiile cu rata inflației din 2021. Nu o să procedăm însă așa, suntem pe ultima fază, cu ultimele calcule, și, în momentul în care vom ajunge la o soluție, cu siguranță liderii coaliției o vor anunța în termenul cel mai scurt”, a precizat Budăi.
De altfel, sunt trei scenarii pentru creșterea pensiilor în anul 2023:
a) primul scenariu: o creștere a pensiilor de 8%
b) al doilea scenariu: o majorare de 10%
c) al treilea scenariu: o creștere a pensiilor cu rata inflației din prezent, adică un procent de 15%.
Însă, pensiile pot crește chiar din această toamnă, cu 10%, după cum anunță ministrul Budăi.
„În condițiile în care avem inflație, avem prețuri în creștere, este evident că și prețurile trebuie să crească. Așa cum cresc salariile atunci când avem inflație și prețuri în creștere, așa trebuie să crească și pensiile. Este imoral și incorect ca prețul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Pensionarii nu au nicio posibilitate să intervină cum are cineva care este în deplinătatea forțelor, dacă nu-i ajung banii își caută alt job.”, a adăugat ministrul Muncii.