Infofinanciar > Info > Veste proastă pentru români! Factura la energie s-ar putea dubla din 2025 pentru cinci milioane de consumatori
Info

Veste proastă pentru români! Factura la energie s-ar putea dubla din 2025 pentru cinci milioane de consumatori

Veste proastă pentru români! Factura la energie s-ar putea dubla din 2025 pentru cinci milioane de consumatori
Sursa foto: arhiva companiei

Începând cu luna aprilie a anului care urmează schema de plafonare a prețurilor la energie ar trebui să nu mai existe. În acest fel, valorile facturilor ar urma să se majoreze.

Persoanele care vor avea cel mai mult de suferit sunt cei aproximativ cinci milioane de consumatori casnici. Este vorba despre cei care au un consum sub 100 kWh și care achită, în prezent, numai 0,68 lei/kWh.

Creșterea prețurilor la facturi

Conform calculelor efectuate de reprezentanții Asociației furnizorilor de energie, din anul 2025, facturile acestor consumatori aer urma să se dubleze.

Mai exact, valorile acestora ar urma să se majoreze cu 30 de lei, începând cu luna aprilie a anului 2025. De asemenea, nici ministrul Energie nu infirmă această posibilitate. Însă, conform spuselor acestuia, lucrează în prezent la o schemă de protejare pentru consumatorii vulnerabili. Cei rămași vor achita, însă, prețul pieței.

Problema României

O problemă cu care țara noastră se confruntă este faptul că importă cea mai scumpă energie din Europa. Pentru a vedea un exemplu concret, putem analiza ziua de 15 iulie. Atunci, energia s-a importat la un preț de 207 €/MGW. Acest preț a fost de patru ori mai scump decât Franța. Și de zece ori mai mare față de prețul plătit de Norvegia.

Acest lucru se datorează faptului că nu există contracte pe termen lung. În această situație, la momentul de față, când canicula nu mai permite producției interne de regenerabile să fie atât de mare, trebuie să importăm, la prețuri mai ridicate, de pe o zi pe alta.

Mai multe scumpiri

Totodată, se anunță majorări de prețuri și din partea distribuitorilor. După cum au transmis aceștia, până în anul 2030 factura la energie se va majora cu minim 8 lei din cauza investițiilor necesare pentru a se atinge toate țintele de mediu.

„Crizele mondiale, începute odată cu pandemia de coronavirus – sanitară, economică, energetică și geo-politică – au determinat autoritățile române să ia măsuri excepționale. În domeniul energetic, aceste măsuri au avut ca efect plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale. Legislația în acest sens se aplică până la 31 martie 2025.

Ceea ce înseamnă că, peste numai câteva luni, această restricție în sectorul energetic va fi ridicată. Pentru a nu crea haos în piață, solicităm autorităților demararea pregătirilor privind re-liberalizarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, astfel încât aceasta să se desfășoare lin, calm, dând posibilitatea economiei, dar şi oamenilor, să se re-adapteze. Numai așa vom putea beneficia cu toții de prețuri corecte la energie și gaze”, a declarat Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER).

Legislația în România

După cum arată legislația, consumatorii casnici și cei industriali au la dispoziție energie electrică la prețuri de cel mult 1.300 de lei /MWh. Aici sunt incluse toate componentele (tarifele de rețele, certificate verzi, bonus de cogenerare, accize, TVA).

Plafonarea/compensarea facturilor de la bugetul de stat se face în două etape. Prima este reprezentată de faptul că furnizorii plătesc din banii proprii către producători, transportatori, distribuitori și bugetul de stat (TVA și accize) diferența între prețul final plătit de consumatori și cel al pieței. Cea de-a doua etapă constă în faptul că furnizorii primesc decontul, de la buget, pentru sumele cheltuite pentru statul român.

„Toate aceste prevederi creează furnizorilor îngrijorări în plus! Pe de o parte, avem sume nedecontate încă de anul trecut. Iar pe de alta OUG 32/2024 stabilește la 700 lei/MWh valoarea maximă a prețului mediu ponderat al energiei electrice la care ANRE calculează sumele de decontat de la bugetul de stat. Un plafon artificial introdus fără o analiză corectă a volatilității prețului din piață.

In plus, ne temem că fondul de Solidaritate și cel de Tranziție Energetică, care a fost alimentat prin supra-taxarea producătorilor atunci când prețurile au fost foarte mari și din care s-au făcut până acum rambursările, nu vor mai fi alimentate suficient pentru decontarea sumelor cheltuite de furnizori pentru susținerea schemelor de plafonare/compensare introduse de autorități. Toate acestea ne creează expuneri mari la riscul de a nu putea recupera la timp sumele cu care furnizorii suportă schema de ajutor a consumatorilor”, mai spune președintele AFEER, conform antena3.ro