Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că prețul produselor alimentelor va înregistra scăderi începând cu data de 1 ianuarie 2023.
„Mă aştept ca după intrarea în vigoare a ONG să avem scăderi de preţuri în zona produselor alimentare. Prețul de 0,68 lei/kW să rămână în continuare, există un calcul cu ministerul de finanţe şi este sustenabil pe bugetul de anul viitor. Nimeni nu va plăti mai mult de 1,3 lei-kw pentru ca aici intervine statul și compensează”, a declarat Marcel Ciolacu.
Despre costul alimentelor, Ciolacu a spus în urmă cu o lună că mărirea acestuia a avut loc nejustificat .
„Prețurile trebuie însă ținute sub control. Este clar că unele majorări sunt nejustificate și speculative. Și cred că a venit timpul ca tot efortul făcut de stat să se reflecte și în temperarea creșterii prețurilor”, a spus el, conform romaniatv.net.
Informații despre pensii
Liderul PSD nu s-a oprit aici cu declarațiile și a vorbit și despre viitoarele pensii ale românilor, care vor înregistra majorări.
„Eu am vrut o discuţie mai amplă, mai aşezată şi mai profesionistă. Am rămas la nivelul discuţiei de procente: 15, 16, 10. Eu reprezint un partid social democrat. Îmi cer scuze, am altă abordare. Nu pot accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei şi o pensie de 18.000 de lei să se mărească cu 2.700 de lei. Mai exact, de zece ori faţă de cel cu pensia de 1.800 de lei. Stabilim anvelopa şi venim şi avem grijă ca toată lumea să treacă de această perioadă complicată fără eforturi foarte mari”, a transmis acesta.
Ce spune Ciucă despre pensii?
De asemenea, Ciolacu nu este singurul oficial care tot vorbește despre viitoarele majorări ale pensiilor. Și Nicolae Ciucă, premierul României a dat asigurări că până la jumătatea lunii viitoare, va fi stabilit bugetul pentru anul următor. Astfel, va avea loc și bugetarea pe programe, inclusiv pentru pensii.
„Ne-am angajat să avem un proiect de buget cât mai repede posibil, la sfârșitul lunii octombrie, nu am reușit acest lucru pentru că este pentru prima dată, în România, când se realizează bugetarea pe programe, ori fiecare minister trebuie să își asigure proiectarea bugetului și încărcarea datelor pe programe. Vă pot da asigurări că până la jumătatea lunii decembrie, așa cum am discutat calendarul, vom avea bugetul aprobat în Parlament”, a spsu Ciucă.
„În acest moment există acest angajament ca pensiile să fie crescute în limita inflației, să putem să acoperim această pierdere în bugetul fiecărei familii și de asemenea să identificăm celelalte măsuri pe care putem să le luăm pentru persoanele vulnerabile. Ca atare, măsurile pe care le-am adoptat, cei 50 de euro la fiecare două luni vor continua și în anul viitor și vom găsi și alte soluții pentru a putea să-i sprijinim”, a declarat premierul.