Infofinanciar > Info > Vestea momentului privind voucherele de 700 de lei! Crește numărul beneficiarilor eligibili
Info

Vestea momentului privind voucherele de 700 de lei! Crește numărul beneficiarilor eligibili

Vestea momentului privind voucherele de 700 de lei! Crește numărul beneficiarilor eligibili
Sursă foto: Unsplash.com

În contextul actual al inflației, care a pus stăpânire pe întreaga lume, prețurile la utilități, alimente și multe altele au atins niveluri record. Românii nu mai fac față cu costurile actuale ale vieții. Astfel, oficialii au pregătit pentru anul 2023, o serie de ajutoare care vin în sprijinul românilor și care au scopul de a ușura traiul.

Una dintre aceste implementări sunt cardurile de energie. Cu ajutorul acestora, multe familii reușesc să își achite facturile la utilități cu ajutorul fondurilor europene. Cardurile la energie au fost deja utilizate de un milion de familii, pentru a plăti facturi în valoare de 250 de milioane de lei.

Un milion de plăți efectuate cu ajutorul cardurilor de energie

Conform comunicatului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în perioada 20 februarie – 27 martie 2023 au fost efectuate un milion de plăți prin cardurile de energie, în valoare totală de  peste 250 milioane de lei. Dintre acestea, 138.882 au fost operate online, prin platforma pusă la dispoziție de Poșta Română.

„Deși prima tranșă se poate utiliza până la sfârșitul lunii iunie, în prima lună un milion de familii și-au plătit deja facturile cu cardul de energie. După cum știți, ele au ajuns în 2,1 milioane de gospodării din România. În paralel, continuă anchetele sociale pentru stabilirea eligibilității, urmând ca noi beneficiari să intre în posesia cardurilor în cel mai scurt timp. Datorită modului accesibil în care am gândit sistemul de plată cu cardul de energie și mobilizării exemplare a tuturor celor implicați în acest proiect, vedem cum în 10 zile s-au făcut 500.000 de noi plăți. Mulțumesc angajaților Poștei, care sunt la dispoziția beneficiarilor atât la sediile oficiilor poștale, cât și în teren, pentru a încasa plăți, iar aplicația online de plată a facturilor este accesibilă 24/7 pentru cei care vor să achite online”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Cele mai multe plăți cu cardurile de energie au fost făcute în Capitală (120.000) și în județele Suceava (41.000) și Bacău (35.500). Până în prezent, 2.110.134 de carduri de energie au ajuns la românii vulnerabili. Urmează ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluționează anchetele sociale, până în prezent fiind solicitate 6.089.

În situația în care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuiește acolo, se recomandă: reglementarea juridică a situației reale, solicitarea unei anchete sociale la primărie, care să stabilească numărul și persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poștă, iar ulterior se actualizează lista.

Noi beneficiari eligibili pentru cardurile de energie

De asemenea, în luna martie au fost preluate alte 51.924 declarații pe propria răspundere, iar dacă se descoperă noi beneficiari eligibili li se vor emite și distribui cardurile. În luna februarie, alte 458.323 declarații au fost colectate care au generat 358.054 carduri noi.

În total, beneficiază de această măsură aproximativ 4 milioane de persoane, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei. Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade: pentru tranșa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023, pentru tranșa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la data de 27 decembrie 2023 inclusiv, sprijinul neputând fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut. Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, MIPE a întocmit un ghid cu situații speciale ce pot fi întâmpinate în implementarea măsurii. Platforma pusă la dispoziție de Poșta Română pentru plăți online poate fi accesată AICI, iar ghidul pentru plata online facturilor poate fi găsit AICI. Informații detaliate despre cardurile de energie, precum și îndrumări pot fi obținute la call center-ul Poștei Române: 0319966, conform MFE.gov .