Wizz Air a reintrodus biletele cu tarif preferențial pentru clienții afectați de hotărârea operatorului low cost Blue Air de a menține navele la sol. Compania aeriană introduce din nou biletele cu tarife reduse care pornesc de la 39,99 euro pentru pasagerii Blue Air, afectați de suspendarea zborurilor.
De asemenea, Consiliul de Administrație a optat pentru creșterea numărului de zboruri pentru 28 de rute din București spre Europa. Într-un comunicat publicat de Wizz Air, compania anunță pasagerii Blue Air că își pot rezerva zboruri utilizând codul rezervării Blue Air.
Wizz Air preia clienții celor de la Blue Air
„Wizz Air reintroduce bilete cu tarife speciale pentru clienţii Blue Air afectaţi de zborurile recent anulate ale companiei aeriene. Pasagerii Blue Air pot rezerva zboruri Wizz Air pe rute selectate, la tarife de la 39,99 euro, folosind codul rezervării Blue Air. Rezervările se pot efectua prin intermediul website-ului pentru tarife speciale al Wizz Air – https://wizzair.com/en-gb#/rescue. În acelaşi timp, Wizz Air a crescut frecvenţa pe 28 rute din Bucureşti către destinaţii populare din Europa şi a extins ruta Bacău-Liverpool pentru sezonul de iarnă 2022-2023”, potrivit comunicatului emis de compania aeriană.
Odată cu suspendarea activității companiei Blue Air, la începutul lunii septembrie, Wizz Air a introdus noi rute de zbor de la București spre Atena, Praga și Larnaca. Numărul de locuri suplimentate de companie se ridică la 2,7 milioane. De asemenea, au adăgat flotei existente din România alte cinci aeronave pentru a face față creșterii numărului de zboruri interne spre Bacău, Cluj Napoca, Iași sau Sibiu.
” Reintroducem tarifele noastre speciale şi sporim capacitatea pentru a-i ajuta pe pasagerii Blue Air. Ştim cât de important este pentru pasageri să poată călători şi vrem să ne asigurăm că pasagerii afectaţi de cele mai recente anulări ale Blue Air pot să călătorească în continuare cu Wizz Air.
Pasagerii pot face rezervări pe site-ul web cu tarife speciale al Wizz Air către destinaţia dorită şi, astfel, pot ajunge în siguranţă la familiile, prietenii sau în destinaţiile lor de vacanţă”, a declarat Evelin Jeckel, Acting Network Officer la Wizz Air, potrivit Agerpres.
Avioanele Blue Air rămân la sol
Compania aeriană Blue Air a anunțat că nu va putea relua zborurile spre capitalele europene pe fondul costurilor suplimentare generate de pandemia COVID, însă oficialii companiei sunt în tratative cu potențiali investitori, creditori și cu reprezentanți ai Guvernului României condus de Nicolae Ciucă pentru a-și restructura profilul de capital. Compania a fost nevoită să-și amâne pentru a doua oara data estimate pentru reluarea activității.
Flota companiei Wizz Air cuprinde 166 de aeronave Aibus de tip A320 și A321. Potrivit estimărilor, în anul financiar F22, numărul pasagerilor care au zburat cu operatorul de zbor se ridică la peste 2,7 milioane.
Zborurile companiei se realizează cu avioane A320 prevăzute cu 180 de locuri, A320 neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 de locuri și Airbus A321neo cu 239 de locuri.