Începând cu data de 1 octombrie a acestui an, mai multe măsuri vor fi implementate în domeniul sănătății. Scopul acestor noi măsuri este de a îmbunătăți accesul cetățenilor la servicii medicale de înaltă calitate. Tocmai de aceea Casa Națională de Asigurări de Sănătate va deconta servicii medicale noi. Prin acest lucru se va facilita accesul la îngrijirea medicală de care au nevoie anumiți pacienți.
Mai exact, din 1 octombrie, persoanele care suferă de tulburări din spectrul autist pot beneficia de servicii decontate de CNAS. Mai exact, de servicii de psihoterapie, dar și de altele. Totuși, există o limită a sumei. Aceasta nu trebuie să depășească 135 de lei pentru fiecare ședință.
Persoanele diagnosticate cu autism
Conform estimărilor, de acest subprogram ar putea beneficia un număr de 13.471 de copii și 2.660 de adulți. Acestea sunt persoane care sunt diagnosticate de către mediul psihiatru sau de medicul psihiatru pediatru cu tulburări din spectrul autismului.
„De la 1 octombrie va demara un nou subprogram naţional de sănătate pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, în cadrul programului naţional de sănătate mintală, derulat de CNAS. Astfel, copiii şi adulţii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist vor putea beneficia de servicii de psihoterapie şi/sau consiliere psihologică clinică şi/sau consiliere/intervenţie de psihopedagogie specială-logopedie, respectiv intervenţii psihologice validate ştiinţific în tulburări din spectru autist, inclusiv elaborarea unui plan de intervenţie personalizat pentru fiecare bolnav”, este anunțiul pe care l-au făcut reprezentanții CNAS.
Schimbarea din cadrul CNAS
Acest nou subprogram este reglementat prin intermediul unui Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative. Acest nou Ordin a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 26 septembrie.
„Este esenţial ca toţi pacienţii să aibă acces echitabil la servicii medicale. La acest pachet nou de servicii medicale decontate de către CNAS, atât de necesar pacienţilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist, s-a lucrat foarte mult împreună cu asociaţiile de pacienţi şi organizaţiile neguvernamentale. Aşa cum este sănătos să se întâmple. Am spus că prioritar la CNAS va fi să construim un sistem eficient, centrat pe nevoile reale ale asiguratului. Asta facem. Aprecierile mele se îndreaptă către toţi cei care au depus eforturi pentru ca viaţa pacienţilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist să fie mai bună. E un pas important în construcţia unui sistem de sănătate modern, în România”, este declarația pe care a făcut-o Andrei Baciu, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Persoanele cu autism
În România, numărul persoanelor care au fost diagnosticate cu autism se ridică la 558.000. În medie, costurile din fiecare lună, numai pentru terapiile unui singur copil, ajung la valoarea de 1.500 – 2.000 de euro, informează dailybusiness.ro