Infofinanciar > Info > Vești bune pentru pensionari. Care sunt cei ce vor primi 700 de lei de la stat
Info

Vești bune pentru pensionari. Care sunt cei ce vor primi 700 de lei de la stat

pensie (sursă foto: Botoșăneanul)
Sursa foto Arhiva companiei

Pensionarii din România au parte de o veste foarte bună. Aceștia vor primi suma de 700 de lei pentru încălzire în această iarnă. Banii se vor acorda indiferent e recalcularea pensiilor ce a avut loc în septembrie.

Pentru a transmite acești bani se ia în considerare ultimul talon de pensie ce a fost emis înainte de recalculare.

Seniorii cu pensii de până la 2.210 de lei se vor bucura de acest ajutor. Banii pot fi folosiți pentru achitarea facturilor pentru energie electrică, dar și pentru achiziționarea unor butelii, lemne de foc, gaze naturale.

Suma de 700 de lei vine în ajutorul și seniorilor invalizi, cu dizabilități, dar și în al familiilor ce primesc ajutoare sociale, conform cancan.ro.