Nou proiect legislativ
Noul proiect legislativ a apărut la inițiativa PSD și a fost adoptat de Senat. Acesta își propune să responsabilizeze ANAF în ceea ce privește banii românilor. Instituția nu va mai avea opțiunea de a întârzia ridicarea popririlor pe sumele indisponibilizate și nici nu va putea îngheța conturile contribuabililor fără a se justifica. Mai mult de atât, pentru banii ce trebuie restituiți sau rambursați de la buget, autoritatea va fi datoare contribuabilului cu penalități și majorări de întârziere, începând cu ziua următoare expirării termenelor oficiale de restituire, până la data ștergerii obligației datorate.
„Nimic nu justifică de ce actuala reglementare prevede penalităţi de întârziere, precum şi majorări de întârziere doar în sarcina debitorului, contribuabil/plătitor, iar nu şi în sarcina debitorului, organ fiscal, ambii fiind în aceeaşi situaţie juridică: debitori într-un raport de drept fiscal, aceleaşi reguli care se impun contribuabilului/plătitorului, trebuie să fie aplicate si organului fiscal”, declară social-democrații.
Senatul a adoptat proiectul și urmează să primească votul final odată ajuns la Camera Deputaților. În afară de modificările menționate anterior, în document se precizează că cererile depuse de contribuabili/plătitori la organul fiscal se rezolvă în termen de cinci zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. Penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi a întârzierii, începând direct cu ziua următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii obligaţiei, inclusiv. Nivelul penalităţii de întârziere este reprezentat de procentul de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere și se suportă din acelaşi buget din care se restituie sau rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor.
Se întoarce roata pentru ANAF
Nivelul creșterii ce ar urma să fie suportat financiar de ANAF este de 1% din cuantumul sumelor care nu au fost înapoiate sau nerambursate, ce se calculează cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut în lege, conform româniatv.ro.
„Au existat mai multe situaţii în care contribuabililor, persoane fizice, le-au fost blocate toate conturile bancare şi indisponibilizate toate sumele, din aceste conturi, pentru obligaţii fiscale cu o valoare derizorie (cu titlu exemplificativ, pentru 100 lei, au fost indisponibilizate sume băneşti de zeci sau sute de mii lei, iar contribuabilii au fost puşi în situaţia de a nu a avea posibilitatea să-şi utilizeze cârdurile bancare pentru diverse plăţi curente, inclusiv atunci când erau plecaţi din ţară”, arată inițiatorii proiectului.