Infofinanciar > Info > Vești bune pentru pensionari. O anumită categorie va primi sute de lei în plus pe lună
Info

Vești bune pentru pensionari. O anumită categorie va primi sute de lei în plus pe lună

Vești bune pentru pensionari. O anumită categorie va primi sute de lei în plus pe lună

Veste bună pentru pensionari. Potrivit noului program de Guvernare al coaliției PNL – PSD – UDMR, unii seniori vor fi scutiți de plata unor poveri fiscale.

Guvernul propune reducerea de taxe pentru anumite categorii sociale. Este vorba despre anumiți pensionari care se angajează după ce ies la pensie. Astfel, aceștia vor beneficia de scutiri de la plata unor taxe și impozite. Acest lucru le va permite să rămână cu sute de lei în plus în fiecare lună.

Guvernul anunță în Programul de guvernare „scutirea de CASS și opțiune la plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv și se angajează pe un loc de muncă, pentru încurajarea îmbătrânirii active”.

Cadou la pensie

Pensionarii pot rămâne în câmpul muncii și după 65 de ani. Ei se pot angaja pentru încă 5 ani, dacă au acordul anual al angajatorului. Însă, acești ani nu se vor considera ani vechime.

Legea spune: „Persoanele asigurate în sistemul public de pensii, care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie, (…) pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, cu acordul anual al agajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 ani”.

Această promisiune a guvernului este parte din consolidarea fiscal-bugetară în 7 ani pentru o Românie puternică în UE, conform angajamentelor privind setul de reforme și investiții asumate prin Planul bugetar- structural național pe termen mediu al României și PNRR, concomitent cu reducerea deficitului bugetar ESA la 7% din PIB în 2025 și menținerea datoriei în PIB mai mică de 60%.

Cota unică rămâne în vigoare

Programul de guvernare vizează și „Reducerea taxelor și impozitelor pe muncă. Reducerea graduală a poverii fiscale pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și al familiilor cu copii”.

Astfel, noul Guvern va decide: „Zero contribuție la asigurarea de sănătate CASS pentru elevii și studenții care ocupă un loc de muncă/internship în timpul studiilor de licență și masterat (vârsta mai mică de 26 de ani); Scutirea de CASS și opțiune la plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv și se angajează pe un loc de muncă, pentru încurajarea îmbătrânirii active”, potrivit News Week.

Vrei să ieși mai repede la pensie? Află cum

Dacă vă doriți să ieșiți la pensie mai devreme, trebuie să aveți peste 40 de ani vechime în muncă. „Dacă ai și un număr de 40 de ani însumați, poți ieși la pensie cu 5 ani mai devreme, fără nicio penalizare. Acestea sunt prevederile noii legi. Iar acestea sunt prevederile care se mențin și favorizează pe toți pensionarii și domnii, toți istorii pensionari”, a declarat ministrul Muncii.

Desigur, contează și dacă este vorba despre o femeie sau un bărbat. Vârsta de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani, iar pentru femeie de 63 de ani. Stagiu complet de pensionare a variat în timp.