Infofinanciar > Info > Vești bune pentru pensionari! Peste 200.000 de seniori primesc bani în plus de la 1 martie
Info

Vești bune pentru pensionari! Peste 200.000 de seniori primesc bani în plus de la 1 martie

punctul-de-pensie
Sursa foto: cursdeguvernare.ro

Daniel Baciu, directorul Casei Naționale de Pensii Publice, a anunțat că, de luna viitoare, peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de stat vor primi mai mulţi bani. Măsura a fost luată după publicarea în Monitorul Oficial a OUG nr. 4/2023.

Românii care au pensii mai mari de 4.000 de lei și cărora, anul trecut, li s-au reținut contribuţii pentru asigurări sociale de sănătate vor primi începând din luna martie banii înapoi. De data aceasta nu mai este o simplă promisiune, ci un lucru care chiar se va întâmpla – directorul Casei Naționale de Pensii Publice Daniel Baciu a confirmat că taloanele de pensie tipărite deja includ sumele de bani în plus.

Pensionarii primesc vești bune

„Veşti bune pentru pensionari! A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 4/ 2023 care prevede că începând cu data de 01.03.2023, pensionarilor li se vor restitui sumele reținute din pensii, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate! Este vorba de cei cu pensiile mai mari de 4.000 lei, cărora li s-au reținut contribuție de asigurări sociale de sănătate în perioada 01.01.2022 – 27.12.2022.

Așa cum am spus de fiecare dată, ne ținem de cuvânt, astfel că, imediat după publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ, am început tipărirea taloanelor de pensie, în acest moment acțiunea fiind finalizată. Sumele care vor fi restituite sunt evidențiate distinct pe talonul de pensie și se vor plăti lunar în perioada martie 2023 – februarie 2024”, a declarat directorul Daniel Baciu.

Sumele se restituie în tranșe lunare

Ordonanța de Urgență 4/2023 prevede că sumele aferente CASS-ului reținut pensionarilor în perioada 1 ianuarie – 27 decembrie 2022 urmează să fie restituite din oficiu, fără ca pensionarii afectați să fie nevoiți să facă vreo cerere în acest sens.

Sumele vor fi restituite însă în tranșe lunare, pe parcursul unui an, respectiv în perioada 1 martie 2023 – 28 februarie 2024.

„Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate”, se arată în Ordonanța de Urgență.

Urmașii trebuie să facă cereri către CNPP pentru încasarea diferențelor

În cazul pensionarilor care au murit, banii vor fi restituiți urmașilor, însă pentru încasarea sumelor aceștia vor trebui să facă o cerere către CNPP.

Pensionarii care au o pensie de 4500 de lei vor primi de la stat de aproximativ 600 de lei/an, respectiv 50 de lei pe lună, conform calculelor Antena 3 CNN. Magistrații ieșiți la pensie ar putea primi 1.600 de lei/lună, ceea ce înseamnă 19.200 de lei/an, de peste 30 de ori mai mult.

„Plata către titularii drepturilor de pensii a sumelor care se restituie (…) se efectuează împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni, respectiv cu suma plătită participantului sau beneficiarului la sistemul de pensii administrate privat/sistemul de pensii facultative”, se mai arată în documentul citat.