Infofinanciar > Info > Vești bune pentru români! Când va fi livrată cea de-a treia tranșă de bani pe cardurile sociale
Info

Vești bune pentru români! Când va fi livrată cea de-a treia tranșă de bani pe cardurile sociale

Vești bune pentru români! Când va fi livrată cea de-a treia tranșă de bani pe cardurile sociale
Sursa foto: capital.ro

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, (MIPE),  Marcel Bolos, a precizat când va fi livrată cea de-a treia tranșă a programului social „Sprijin pentru România”, în valoare nominală de 250 de lei. Potrivit acestuia,  suma va ajunge în ultima săptămână din luna octombrie.

Demnitarul a făcut trimitere și la situațiile în care beneficiarii nu au primit a doua tranșă, acesta precizând faptul că banii vor fi primiți retroactiv. Întârzierile s-au produs pe fondul unei lipse de comunicare între Poșta Română și MIPE.

„A treia transă a programului Sprijin pentru România va fi livrată la finalul lunii octombrie

Pot să existe astfel de situaţii în care fie nu a fost trecut pe borderoul de predare-primire între poştă şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, fie nu figurează pe lista de beneficiari, fie a depăşit limita de venit pe care o are beneficiarul şi mai realizează un venit care este înregistrat la ANAF.

Avem situaţiile acestea care tot timpul sunt puse în discuţie, în spaţiul public, în telefoanele pe care le primim la minister. Eu cred că caz cu caz se pot rezolva. Pot să-i asigur pe toţi că, dacă cineva nu a fost cuprins pe lista de beneficiari sau s-a întâmplat această inadvertenţă cu Poşta Română, pot să îi asigur că, dacă au dreptul la aceste vouchere sociale, vor primi retroactiv banii”.

De asemenea, oficialul a dat asigurări că a treia transă va fi livrată în condițiile normale, impactul financiar este prevăzut în bugetul alocat pentru acest program.

„ Întârzierile nu pot să existe decât cauzate de aceste lucruri. Întâlnirile noastre cu Poşta Română, cu emitenţii de carduri le avem aproape săptămânal, nu cunosc aceste detalii. Următoarea tranşă are loc, plata, în ultima săptămână din luna octombrie, avem banii necesari, nu există probleme şi vom alimenta cardurile pentru tranşa a treia”, scrie adevarul.ro.

Condițiile de eligibilitate

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu impune o vârstă anume, de voucherul sociale pot beneficia atât și tinerii cât și persoanele în vârstă. Potrivit datelor oferite de MIPE, categoriile eligibile sunt :

Pensionarii care figurează în baza de date a Caselor de Pensii Sectoriale, cei din sistemul public de pensii la care se adaugă și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, achitate de casele teritoriale de pensii, a căror venituri nete lunare nu depășesc 1500 de lei.

Mai beneficiază și persoanele care suferă de un handicap grav accentuat sau mediu, cu venituri mai mici sau egale cu 1500 de lei.

Familiile care au cel puțin doi copii în întreținere care obțin venituri lunare pe membru de familie care să nu depășească 600 de lei.

Persoanele fără adăpost pot solicita la rândul lor cardul social, în condițiile legii. Familiile monoparentare și cele care au stabilit dreptul la ajutorul social în conformitate cu prevederile Legii 416/2001, și care nu obțin venituri care depășesc 600 de lei pe mebru de familie.

La sfârștiu lunii august, MIPE anunțase că a operat  plățile aferente tranșei a doua din cadrul programului „Sprijin pentru România”, 2,4 milioane de români au primit 250 de lei din cei 1000 de lei.