Chiar cu câteva zile înainte de Paște, românii primesc o veste bună. Înainte de aceste sărbători, angajații pot primi din partea companiilor vouchere în valoare de 300 de lei. Pentru a se realiza acest lucru, este necesar ca tichetele să fie prevăzute în contractul de muncă, fie el colectiv sau individual, sau în regulamentul intern al companiei.
Potrivit legii, aceste vouchere nu sunt impozitate de către cei de la ANAF pentru că nu sunt considerate venituri salariale. În schimb, angajatorul poate decide să ofere bani cash, tichete de cumpărături sau pachete ce se încadrează în această valoare drept un ajutor financiar cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Dacă cei 300 de lei sunt depășiți, angajatorul va trebui să achite către stat taxe și impozite.
300 de lei pentru angajați
Codul fiscal prevede foarte clar faptul că, în cazul banilor sau cadourilor oferite de către angajator în astfel de situații, acestea sunt neimpozabile dacă nu depășesc valoarea de 300 de lei. Astfel, legea prevede că sunt scutite de la taxe următoarele:
– cadouri dăruite angajaților, dar și cele destinate copiilor minori ai acestora, înainte de Sărbătorile Pascale, cu ocazia Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;
– darurile primite de către angajate în ziua de 8 martie;
– cadouri date angajaților pentru copii minori ai acestora în ziua de 1 iunie.
Vouchere oferite în format digital
De data aceasta, românii primesc o noutate din partea parlamentarilor. Ar putea primi numeroase beneficii din partea statului și în format digital. Până acum, acestea ajungeau către cetățeni pe card, în format electronic, sau sub formă de bani cash.
„Am depus astăzi (marţi, 28 martie – n.r.), împreună cu mai mulţi colegi, un proiect de lege care reglementează posibilitatea acordării biletelor de valoare şi în format virtual, nu doar electronic pe suport fizic. Tichetele de valoare reprezintă beneficii extrasalariale – tichete de masă, tichete cadou, tichete culturale, tichete de creşă şi tichete de vacanţă. Este important ca biletele de valoare să fie atractive şi pentru beneficiarii atraşi de tehnologiile digitale, în special pentru tineri.
Cardul virtual poate fi folosit prin instalarea pe un dispozitiv mobil, aşa cum se întâmplă în prezent cu cardurile virtuale oferite de bănci. Vor putea fi utilizate mult mai uşor online, vor putea fi alimentate pentru diverse beneficii fără costuri şi mult mai uşor, nu va mai fi nevoie sa fie distribuite sau ridicate de fiecare dată de către beneficiari”, arată deputatul PNL Maria Gabriela Horga, citat de romaniatv.net.
Salariile, mai devreme în aprilie
Cum Paștele va fi sărbătorit anul acesta pe data de 16 aprilie, s-a luat hotărârea ca unele salarii ale românilor să intre mai devreme luna aceasta. Este vorba despre, în special de profesori și alte persoane angajate la Ministerul Educației, care vor primi în luna aceasta salariile cu câteva zile mai devreme, în conformitate cu un ordin emis de ministrul Finanțelor.
Astfel, acești angajați vor primi de data aceasta salariul cu trei zile mai devreme , adică pe 11 aprilie.