Infofinanciar > Info > Vești bune pentru seniorii cu pensii mici. Cu cât vor crește începând din 2024
Info

Vești bune pentru seniorii cu pensii mici. Cu cât vor crește începând din 2024

Vești bune pentru seniorii cu pensii mici. Cu cât vor crește începând din 2024
Sursa foto: Arhiva companiei

Legea pensiilor, promulgată de președintele Klaus Iohannis, stârnește îngrijorări printre pensionari vizavi de procentul de creștere. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că pensionarii vor primi pensii majorate cu rata inflaţiei din luna ianuarie și a explicat ce se întâmplă cu pensiile mici.

Marcel Ciolacu liniștește apele referitor la viitoarea indexare și majorare a pensiilor prevăzută în Legea pensiilor. Premierul a explicat că pensiile mici vor creşte mai mult decât cele mari

„Deja noua lege a pensiilor generale a fost promulgată, intră în vigoare de la 1 ianuarie. Primul lucru care intră în vigoare este indexarea cu inflaţia – 13,8 la sută. Până la 1 septembrie se fac recalculări. Am avut întâlniri şi cu doamna ministru şi cu reprezentanţi sindicali care lucrează la Ministerul Muncii şi în tot sistemul şi pe reorganizarea ministerului şi pe salarii şi pe recalculare ce presupune, iar de la 1 septembrie va începe să se facă plăţile conform recalculărilor”, a declarat recent premierul în cadrul unei interveenții televizate.

Marcel Ciolacu a mai declarat că, prin noua Lege a pensiilor, 99 la sută dintre inechităţile existente vor fi corectate. „Pensiile mai mici vor creşte mai mult decât cele mari. Se închid 99 la sută din inechităţi şi mi se pare corectă abordarea. M-am săturat să citesc de 32 de ani că gradul de sărăcie cel mai mare este… suntem ori pe ultimul, ori pe penultimul loc”, a precizat prim-ministrul, citat de Digi24.

Unele pensii se vor majora și cu 80%

La rândul său, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat săptămâna trecută că majorarea pensiilor va fi calculată în funcție de stagiul de cotizare al fiecărui pensionar.

„Pensiile românilor vor crește fiecare în funcție de stagiul de cotizare, punctele asimilate, respectiv cele de stabilitate. Creșterile pensiilor vor fi între zero, fiindcă vor fi români care vor primi același cuantum în urma recalculării și peste 80%, în cazul celor care au fost cu indemnizația minimă socială, având salariul minim pe economie la un stagiu de cotizare de peste 35 ani. Nicio pensie nu va scădea. Impactul bugetar este de 6% din PIB plus cele 10 miliarde pentru anul 2024. Este o lege sustenabilă, aduce respect pentru români.”, a spus ministrul Muncii.

Simona Bucura Oprescu a mai precizat că noua Lege a pensiilor aduce respect pentru români și echitate. „Legea se adresează nu doar pensionarilor pe care-i avem în plată, care au construit România, aşa cum o ştim noi astăzi, Dar şi românilor care sunt angajaţi acum. Și care, prin noua lege, trebuie să ştie că vor beneficia de puncte de stabilitate în plus. Ceea ce, pentru o vechime mai mare de 25 de ani, le va duce la o pensie mai bună.“, a mai precizat ministrul Muncii.

Ce prevede legea

Conform noii legi a pensiilor, acestea se vor majora de două ori începând cu data de 1 ianuarie 2024. La începutul anului acestea se vor majora cu 13,8%, corespunzător indexării cu inflația. Cea de-a doua creștere va avea loc începând cu data de 1 septembrie 2024.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a precizat că legea este sustenabilă și că există bani pentru majorări. „Noi am făcut o lege bună, sustenabilă. Impactul bugetar suplimentar este de 0,6%, se lucrează la Legea bugetului în acest moment. Tuturor pensionarilor le transmit să aibă încredere în noi, pentru că suntem responsabili, suntem serioşi. Da, există bani de pensii”, a declarat ministrul.