Infofinanciar > Info > Vești de la Guvern: anumiți români vor primi 25.000 de lei. Poate ai această șansă
Info

Vești de la Guvern: anumiți români vor primi 25.000 de lei. Poate ai această șansă

Vești de la Guvern: anumiți români vor primi 25.000 de lei. Poate ai această șansă
Sursă foto: economica.net

Guvernul a făcut un anunț conform căruia unei categorii specifice de oameni i se va acorda suma de 25.000 de lei. Aceasta va apărea sub formă de voucher, a precizat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Acei români care își doresc să își monteze panouri fotovoltaice pe case vor beneficia de un ajutor financiar de 25.000 lei, datorită unui program nou înființat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Această sumă va fi transmisă sub formă de voucher, după ce se vor desfășura înscrierile online, potrivit dailybusiness.ro.

Nou program de ajutor de la stat

Programul care se ocupă cu sprijinirea românilor în achiziția lor de panouri fotovoltaice, face parte din planul Repower EU, în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul s-a plasat în dezbatere publică și în curând va fi discutat în cadrul Comisiei Europene.

„Capitolul investițiilor din Repower EU se află în dezbatere publică și urmează să fie negociat la nivelul Comisiei Europene. Dacă acest mecanism va fi aprobat de Comisia Europeană, atunci proprietarii de case din România vor avea posibilitatea de a accesa fondurile și de a-și implementa în gospodărie aceste componente de energie verde.

Sunt 300 de milioane de euro pe care noi intenționăm să-i operaționalizăm cu ajutorul fondurilor alocate din Repower EU. Deocamdată, mecanismul de operaționalizare este în lucru, dar este important de reținut faptul că eligibilitatea va fi dată de calitatea de proprietar a locuinței, iar banii vor putea fi accesați doar sub forma unui voucher”, a afirmat Marcel Boloș pentru Antena 3.

Prin proiectul REPowerEU, României i se acordă alte fonduri noi care depășesc 1.44 miliarde de euro,  iar suma de 1,397 miliarde de euro este alocată RePowerEU şi 43,16 milioane de euro reprezintă rezerva de ajustare la BREXIT. Aceste finanțări vor fi alocate pentru investiţii planificate în principalul domeniu  al siguranţei energetice, care să ofere oportunitatea de construcție a unor ecosisteme de producţie şi stocare a energiei curate (hidroenergie, fotovoltaice).

Declarații cu privire la ajutoare

Statul român a contribuit la susținera cetățenilor prin mai multe programe de binefacere sociale, cu ajutorul fondurilo europene.

„Vorbim de folosirea acestor bani efectiv din semestrul 2-2023.Avem 240 de milioane de euro alocați pentru decontarea programului de mese calde, sigur că vom avea o discuție cu Ministerul Educației pentru a stabili măsurile. Le vom aloca fondurile necesare pentru echipamente, care privesc menținerea în condiții bune a hranei pentru copii”, a spus Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Pe lângă ajutoarele sub formă de vouchere pentru alimente și mese calde, sunt asigurate și finanțări pentru nou-născuți, seniori, oameni cu dizabilități, pachete alimentare de 24 de kilograme, burse pentru studenți și susținere pentru factura la energie.

„Apreciem că în România, o parte semnificativă de populație este vulnerabilă. Potrivit Eurostat, din UE, România are una dintre cele mai mari rate de risc la sărăcie și excluziune socială – mai mult de 34%. Iar asta îi face vulnerabili la exploatări”, a precizat Gary Haugen, CEO al Fundației International Justice Mission, potrivit România TV.