Infofinanciar > Info > Vești noi în legătură cu tichetele de vacanță! Ministrul Turismului a dat anunțul verii
Info

Vești noi în legătură cu tichetele de vacanță! Ministrul Turismului a dat anunțul verii

Tichete de vacanta - sursa foto - playtech.ro
Sursa foto - playtech.ro

Segmentul bugetar primește o veste bună: tichetele de vacanță au fost reintroduse în circuit. Ministrul Antreprenoriatului și Turismului este cel care a anunțat acest lucru. Tot Daniel Cadariu spune că, vor beneficia de prioritate în cadrul programului de investiții din turism domeniniul de schi și zonele balneare.

Conform Agerpres, Daniel Cadariu a declarat că :„ Am adoptat, Guvernul, ordonanţa prin care au fost repuse în circuit tichetele şi voucherele de vacanţă pentru salariaţii din sectorul bugetar încă de la început de mandat, din luna decembrie. Tot atunci am închis un program în desfăşurare, care trena de din 2018 – Start-up Nation ediţia a 2-a. De asemenea, în lunile decembrie şi ianuarie am efectuat plăţile pentru 8.300 operatori economici din domeniul turismului, în cadrul schemei de ajutor HoReCa – 200 milioane de euro în decembrie, 250 milioane de euro în ianuarie.”.

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului spune că, la momentul actual, Măsura 2 din schema de ajutor Capital de lucru pentru IMM-uri este aproape terminată. Această procedură de sprijin este în cuantum de aproximativ un miliard de euro, cu precizarea că mai există încă 150.000 de milioane de euro care mai trebuie să fie achitați pentru un număr de aproximativ 3.000 de beneficiari.

Cadariu specifică și următorul aspect: etapa a doua din Măsura 1 este pe cale să fie finalizată, fiind vorba despre microgarniturile pentru microîntreprinderi. Practic, 25.000 de cereri sunt eligibile, dintr-un total de 33.000 care au fost analizate. Plăți au fost efectuate către 11.500 dintre cele care sunt conforme.

Ministrul a precizat și că a deblocat două acțiuni esențiale care erau așteptate de mediul de afaceri. Este vorba despre redeschiderea participării operatorilor din turism la târgurile de nivel internațional care sunt organizate sub pavilionul țării noastre, dar și despre participarea la diverse târguri de export pentru produsele autohtone.

Ce alte proiecte mai sunt în plan?

Acesta spune că, alaturi de Ministerul de Finanțe și de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, au fost puse bazele a patru programe de garantare pentru zona de afaceri, mai precis: IMM Prod; Rural Invest; Innovation și Garant Construct.

Ministrul a mai menționat și alte două programe precum: unul care vizează acordarea de credite care au dobândă subvenționată pentru IMM-urile din țară, care este dedicat în exclusivitate femeilor și un posibil proiect HoReCa 2, cu scopul de a remedia pierderile înregistrate în anul 2021.

În ceea ce privește investițiile pentru turism, Daniel Cadariu spune că : „Referitor la planul de investiţii pentru turism, din păcate ministerul nu are fonduri nici din PNRR, nici din fondurile structurale ulterioare 2021-2027, ne vom baza doar pe bugetul de stat. Oricum ar fi, în momentul de faţă hotărârea de guvern care va defini pragul de investiţii pentru turism este în aprobare la celelalte ministere şi vor fi lansate două domenii prioritare: domeniile schiabile şi turismul balnear.”.