Infofinanciar > Info > Vești proaste pentru angajații de la noi din țară. Salariile ar putea să scadă în 2025
Info

Vești proaste pentru angajații de la noi din țară. Salariile ar putea să scadă în 2025

Nu mai sunt bani în Capitală! Salarii plătite cu chiu și vai
Sursa foto: arhiva companiei

Salariile angajaților din România s-ar putea micșora din 2025. Acestea sunt unele dintre cele mai recente previziuni pe care le-au făcut experții din acest domeniu.

Românii primesc promisiuni cu privire la salarii mai mari. Sau, cel puțin, că acestea vor fi minim egale cu veniturile de la momentul actual. De asemenea, se mai precizează și că noile măsuri fiscale vor contribui la ieșirea din problemele economice. Însă, salariul majorat ar urma să se reducă, de fapt, la jumătate în 2025.

Efectele măsurilor

Prin creșterea veniturilor seniorilor, inflația care continuă să crească și numeroase alte modificări România va ajunge într-un moment în care tot mai multe firme se vor închide definitiv.

Directorul General al unei multinaționale a oferit, în această situație, mai multe previziuni care nu sunt pozitive. Asta după ce a observat panta descendentă pe care se află mai multe companii cu capital românesc, și nu numai.

Cifrele nu sunt bune

După cum arată informațiile transmise de Dragoș Damian, fondatorul Terapia, cifrele din cel de-al doilea trimestru și din primul semestru nu sunt bune. Patronii învinovățesc birocrația. De asemenea, ei mai acuză și multitudinea de controale și aprobări de care ai nevoie pentru orice acțiune, în calitate de comerciant. De asemenea, patronii mai învinovățesc și angajații de la noi din țară, care se găsesc tot mai greu.

„Nu este nici o surpriză – economiştii sunt perplecşi la rezultatele din T2 şi S1. Ei sunt perplecşi tot timpul din 2019 încoace, şi când rezultatele sunt sub aşteptări, şi când rezultatele sunt peste aşteptări. Poţi fi doar perplex când stai în birouri de clasa A, te duci în conferinţă în hoteluri de 5 stele şi vorbeşti la televizor despre cifre şi date citite după o căutare pe Google şi nu ai nicio înţelegere legată de pulsul de zi cu zi al industriei.

În prima linie a industriei suntem mai puţin perplecşi, asta de mai bine de 5 ani. Nu putem onora comenzile din lipsă de personal, livrările de materii prime şi materiale sunt întârziate din cauza distorsiunilor pe lanţurile de aprovizionare, iar obţinerea celei mai mici aprobări, de orice natură, de la orice autoritate, se face cu foarte mult efort, timp şi bani”, informează Dragoș Damian.

Risc pentru venituri mai mici

Oamenii sunt de părere că motivele care au condus către această situație sunt mai multe. Este vorba despre faptul că un salariu, indiferent de cât de mic este, este impozitat considerabil de către autorități. În plus, valoarea salariului minim pe economie s-a majorat de două ori în numai un an.

Specialistul mai consideră și că varianta prin care țara noastră să nu ajungă la o criză este dacă Ministerul Finanțelor ar luat în considerare noi soluții. Și dacă ar crea grupuri de lucru pentru rezolvarea problemelor.

„Până când autorităţile nu vor avea drept parteneri de dialog oameni de afaceri din industrie care să le dea cu adevărat informaţii din „tranşeele“ economiei, în baza cărora să se facă planuri serioase pentru refacerea industriei, o să stăm trimestrial perplecşi la rezultatele economiei.

Evident că vom da vina pe război, pe crize, pe modificările climaterice, pe obezitate. Sau pe cine ştie ce suspect de serviciu. Cu aşa rezultate în 2024, vom fi cu toţii perplecşi când ne vom uita în 2025 la fluturaşul de salariu, care va fi, probabil, la jumătate faţă de ce este acum”, mai precizează Dragoș Damian, conform dailybusiness.ro