Lyudmil Yotsov. în funcția de directorul executiv al furnizorului de stat Bulgargaz susține că interconectorul dintre Grecia și Bulgaria ar putea să nu înceapă să funcționeze în octombrie, așa cum era planificat.
„Încă nu este clar dacă interconexiunea de gaze cu Grecia va începe să funcționeze în octombrie. Nimeni nu ne poate garanta acest lucru”, a declarat șeful Bulgargaz, citat de BTA, în cadrul unei ședințe a Autorității de reglementare în domeniul energiei, în care s-a discutat despre cererea Bulgargaz privind aprobarea prețului reglementat al gazelor în luna august.
În ceea ce privește licitația de furnizare a gazelor, aceasta a fost anunțată pe un hub grecesc, deoarece alternativa la gazul rusesc de la acea vreme era doar Grecia și România. Yotsov a declarat că, pentru luna septembrie, Bulgargaz are asigurate parțial livrările necesare de GNL și și-a exprimat optimismul că și cantitățile necesare pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie vor fi contractate, potrivit Profit.ro
„Deși prețul gazului azer este acum mai mare decât prețul pe care l-am fi achitat Gazprom pentru gazul rusesc, acesta este încă sub prețul spot al pieței. Dacă, totuși, se solicită volume suplimentare peste cele 1 miliard mc pe an convenite, prețul nu va fi cel care este acum. Există discuții în curs de desfășurare, în principiu, cu privire la creșterea livrărilor de gaze azere către Bulgaria. Problema este că toate celelalte țări (inclusiv România – n.r.) negociază în prezent cu Azerbaidjanul și au precizat clar că gazul va ajunge la cel mai bun ofertant. Prin urmare, nu ne putem baza pe cantități suplimentare la un preț mai bun”, susține Yotsov.
Prețul de vânzare
Potrivit lui Yotsov, chiar dacă interconexiunea ar fi gata la 1 octombrie, SOCAR, compania de stat de petrol și gaze din Azerbaidjan, a declarat că are nevoie de timp pentru efectuarea de teste, ceea ce înseamnă că poate decide să înceapă furnizarea de gaze azere prin intermediul interconectorului de-abia de la 1 noiembrie.
Bulgargaz, furnizorul public de gaze din Bulgaria, a propus un preț de vânzare a gazelor naturale către consumatorii finali în luna august de 152,31 euro/MWh fără accize și TVA, în creștere cu 60,01% față de prețul lunii iulie. Prin comparație, prețul gazului cu furnizare în luna august pe piețele europene este de peste 171 euro/MWh.