Infofinanciar > Info > Vești proaste pentru șoferi! Analiștii avertizează: „Nu este exclus să vedem benzina la 12-13 lei litrul!”
Info

Vești proaste pentru șoferi! Analiștii avertizează: „Nu este exclus să vedem benzina la 12-13 lei litrul!”

scumpiri carburant sursa foto Ora de Sibiu
Sursa foto: Ora de Sibiu

Pe parcursul anului 2022, prețul la carburant va fi într-o creștere continuă. Aceasta nu va fi singura majorare, întrucât pe români îi așteaptă și alte scumpiri.

De la începutul invaziei din Ucraina de către armata rusească, prețul la combustibil a explodat. Acesta va înregistra valori din ce în ce mai mari până la sfârșitul anului în curs. Pe fondul unei scăderi tot mai accentuată a leului, În România va fi resimțită din plin criza economică , pe o scară în care prețurile sunt într-o creștere continuă.

Clasa politică lasă impresia că totul este sub control, însă în curând foarte mulți români, afectați de majorarea accentuată a prețurilor nu își vor mai putea permite multe produse.

Analiștii avertizează că este așteptată o criză economică, căreia nu i se va putea face față. Foarte mulți nu au găsit încă soluții de back-up, aceștia bazându-se pe oficialii din Guvern.

Cât de interesați sunt guvernanții de aceste majorări? 

Nu prea mult, conform acțiunilor lor. Ei nu au încă soluții pentru cea ce va urma.

Adrian Negrescu, analist economic a spus, pentru Ziare.com, ceea ce se întâmplă cu România la momentul actual, dar a făcut și câteva supoziții despre ceea ce va fi.

„Știți fabula cu greierele și furnica? Din păcate statul român joacă în acest moment rolul greierului care nu se gândește mai deloc la ce iarnă urmează. În loc să se pregătească pentru iarnă, pentru provocările economice, autoritățile cântă de zor arii politicianiste, cu iz fiscal, continuă să se întreacă în idei și propuneri, iar măsurile de avarie întârzie. Cele mai noi estimări privind evoluția petrolului indică o cotație de 175 de dolari/baril, dacă embargo-ul la adresa petrolului rusesc se va extinde și dacă OPEC va continua să țină producția sub nivelul cererii.”, a spus acesta.

Negrescu a subliniat faptul că prețul unui litru de motorină sau benzină să ajungă la 12-13 lei. Acest Lucru va arunca economia românească în recesiune.

Producția industrială și creșterea euro vor avea efecte grave 

Analistul a făcut referiri și la producția industrială. Aceasta este pe o scară descendentă, iar rezervele pe care România le are pentru la iarnă nu vor fi suficiente. Ceea ce ar mai putea reprezenta o problemă pentru români este devalorizarea leului, întrucât euro poate ajunge foarte curând la valoarea de 5 lei. Acest lucru va duce la scumpiri semnificative în zona alimentară, în zona serviciilor și a comerțului în general.

„Asistăm deja la un recul economic puternic, dovadă scăderea producției industriale cu 3%, a comerțului și a contribuției industriei la formarea PIB. Din păcate, în fața acestei situații, ar trebui să luăm măsuri concrete de temperare a inflației, a efectelor sale negative. Nici în zona asigurării rezervelor necesare de gaze naturale nu stăm foarte bine, iar perspectiva raționalizării consumului, mai ales în zona consumatorilor industriali, la iarnă, devine una foarte posibilă dacă Rusia va opri gazul către România, așa cum a făcut-o cu Polonia, cu Ungaria.”, a explicat Negrescu.

Guvernul pare să nu aibă intenția de a discuta cu Banca Națională a României pentru soluționarea problemei. Acest lucru își va arăta efectele la iarnă.

„Să crească, indirect, prin inacțiune, presiunea inflației și să aștepte, cu un optimism inconștient, să trecem de iarnă. Se va împrumuta în continuare la cele mai mari dobânzi și ne va amăgi cu pseudo-pachete sociale, precum voucherele de 4 lei/zi pentru săracii României.”, a susținut analistul.