Șeful băncii centrale a Franței, Francois Villeroy de Galhau, a respins duminică sugestia unor economiști francezi de a crește ținta de inflație de 2% a Băncii Centrale Europene (BCE).
Villeroy, care face parte din consiliul de guvernare al BCE, a mai spus că majorările de dobândă ale acesteia sunt aproape de limită și că ratele vor fi menținute la niveluri ridicate suficient de mult timp pentru ca impactul să se răsfrângă asupra economiei. Obiectivul este de a aduce inflația la ținta de 2% până în 2025, a declarat Villeroy la o conferință economică organizată în orașul Aix-en-Province din sudul Franței, scrie Reuters.
Fostul economist-șef al FMI, francezul Olivier Blanchard, a cerut de mult timp o țintă de inflație mai mare decât cea de 2% împărtășită de majoritatea băncilor centrale importante, argumentând că flexibilitatea sporită pe care ar oferi-o ar depăși costurile.
Ținta, inflația!
Economistul francez veteran Patrick Artus a cerut, de asemenea, o țintă mai ridicată la conferința de sâmbătă, iar ministrul francez de finanțe Bruno Le Maire a declarat că, dacă economiștii deschid dezbaterea, nu ar trebui să existe „niciun tabu în privința transgresiunii”. În replică, Villeroy a spus că o țintă de inflație mai ridicată este o „idee fals bună” și că ar duce la creșterea și nu la scăderea costurilor de împrumut.
„Dacă am anunța că ținta noastră de inflație nu mai este de 2%, ci de 3%, creditorii ar cere imediat dobânzi mai mari, cel puțin 1% (mai mult)”, în anticiparea unei inflații mai mari și a incertitudinii, a spus Villeroy.
Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a declarat, în cadrul aceluiași panel, că ținta de 2% reprezintă un bun echilibru, deoarece este suficient de scăzută pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să țină cont de inflație în deciziile economice de zi cu zi, în timp ce zero ar fi prea mic pentru a permite modificări relative ale prețurilor. „Dacă o schimbăm, vom desființa nu doar această definiție, ci și așteptările”, a spus el.
Banca Centrală Europeană riscă să piardă din vedere profiturile excesive ale companiilor ca driver al inflaţiei, sau inflaţia din lăcomie (greedflation), prin accentul prea mare pe care-l pune pe creşterea salariilor, care se află în continuare mult sub cea a preţurilor, avertizează economiştii, potrivit Reuters.
Preşedinta BCE Christine Lagarde a evidenţiat creşterea salariilor ca primă cauză pentru scumpiri în cadrul ultimei conferinţe de presă, după ce banca dăduse recent mai multă atenţie problemei profiturilor ridicate ale companiilor.