Urmează să fie montate 700 de radare fixe pe toate drumurile României. Dispozitivele sunt de tip pistol radar și vor fi folosite prin intermediul unui nou sistem.
E-Sigur a fost lansat la începutul acestui an. Autoritățile din România au introdus la începutul lui 2025 noul sistem ce va sancționa șoferii vitezomani.
Un număr mare de radare fixe au fost amplasate pe diverse șosele din țară. Aparatele surprind imagini cu toate vehiculele care circulă pe drumurile respective. Polițiștii analizează apoi aceste înregistrări.
Dacă un conducător auto este surprins depășind limita de viteză, acesta va primi amenda la domiciliu. În plus, noile dispozitive permit sancționarea și pentru alte abateri rutiere.
Noile radare schimbă situația
Pentru început, radarele fixe sunt utilizate pe autostrăzile A1 și A2, precum și pe DN2, în județul Vrancea.
„Camerele mobile (cunoscute sub numele de pistoale radar), amplasate pe marginea drumului, înregistrează activitatea din trafic în zona supravegheată. Înregistrările sunt trimise și analizate de polițiști. Abaterile sunt sancționate conform legii, după identificarea conducătorului auto. Amenda este expediată direct la domiciliu conducătorului auto, fără a fi necesară oprirea în trafic”, au scris într-o postare pe Facebook cei de la Poliția Română.
Proiectul urmează să fie extins la nivel național. În următoarea perioadă, vor fi montate în jur de 700 de astfel de aparate pe toate drumurile României. „Aceste dispozitive radar pe trepied vor fi întâlnite exclusiv în zonele cu risc rutier. Vor fi amplasate în fiecare zi în zonele cu risc rutier astfel încât etapizat să putem atinge toate zonele cu risc rutier din România în toată țara. Pentru acest proiect, acest sistem e-Sigur, avem pregătite 700 de dispozitive radar de tip pistol, care vor putea fi observate treptat pe marginea drumului public, alături de un echipaj de Poliție Rutieră”, a confirmat Bogdan Oproiu. El este director adjunct al Direcției Rutiere.
Pentru ce sunt impuse sancțiunile
Aparatele folosite până acum de Poliția Rutieră erau operate manual de un agent de poliție. Radarele erau utilizate pentru a stabili când un conducător auto depășește limita de viteză. Noile echipamente înregistrează neîntrerupt traficul. În acest context, toate încălcările rutiere vor fi documentate.
Pe baza înregistrărilor, pot fi impuse sancțiuni pentru:
-Depășirea limitei de viteză.
-Efectuarea unei depășiri neregulamentare.
-Nepurtarea centurii de siguranță.
-Conducerea agresivă.
-Neutilizarea sistemelor de iluminare, etc.
Penalizarea pentru viteză sau alte tipuri de sancțiuni sunt transmise ulterior. Amenzile ajung la adresa de domiciliu a șoferului, prin poștă, conform realitatea.