Infofinanciar > Info > Noi vești pentru români! La ce sumă de bani va ajunge salariul minim brut
Info

Noi vești pentru români! La ce sumă de bani va ajunge salariul minim brut

Depozite lei, pensii, subvenții
sursa foto arhiva companiei

În urma consultărilor cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor din cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat într-un comunicat de presă că, începând cu 1 iulie, salariul minim brut va fi majorat la 3.700 de lei.

„Creșterea veniturilor și protejarea puterii de cumpărare sunt linii de acțiune pe care le urmărim permanent la nivelul Guvernului.

Așa cum am stabilit împreună cu sindicatele și patronatele încă de la sfârșitul anului trecut și am reconfirmat astăzi, în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, vom majora la 3.700 salariul minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1 iulie.

Totodată, vom menține până la sfârșitul anului facilitatea celor 200 de lei netaxabili la salariul minim, ceea ce, împreună cu eforturile de reducere a inflației, protejăm puterea de cumpărare a angajaților cu venituri mici” a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, potrivit DailyBusiness.