Infofinanciar > Opinii > Vestul sălbatic și crypto influencerii
Opinii

Vestul sălbatic și crypto influencerii

Vestul sălbatic și crypto influencerii
Foto: arhiva personala

Atrași de șansa câștigurilor mari peste noapte, tot mai mulți oameni intră în jocul criptomonedelor, dar foarte puțini îi înțeleg regulile și ajung chiar să-și piardă economiile de-o viață. Ce rol au în toată povestea asta crypto influencerii și cum putem securiza investiția?

 Imediat ce criptomondele au devenit mai ușor de generat, dezvoltatorii au început să profite de pe urma celor care suferă de FOMO (fear of missing out) și se alătură trendului fără prea multă cercetare. Bitcoin și alte monede cu reputație necesită investiții considerabile, așa că mulțimea se orientează către aceste “altcoins” (criptomonede alternative), care, deși sunt foarte riscante și volatile, sunt mai accesibile ca preț în momentul lansării.

Dacă cercetezi platforme precum Discord, Reddit și Telegram, vei observa cum noi criptomonede se lansează săptămânal. Acestea pătrund foarte ușor și în feed-ul utilizatorilor Facebook sau Youtube, devenind subiecte de conversație chiar și pentru cei care nu știu despre ce vorbesc.

Predicții greșite

Pe măsură ce bitcoin-ul a devenit mainstream și oricine își putea da cu părerea pe subiect, problema nu putea decât să continue. Deși astfel de manevre se întâmplă încă din 2011 (vezi iXcoin), ele există și acum pe piață, ba chiar cresc într-un ritm accelerat. Din 2020, mulți așa-ziși influenceri au pătruns pe piață și s-au poziționat ca formatori de opinie, deși nu meritau acest statut. Asumându-și rolul de experți, ei au emis și predicții greșite, urmând ca după să dispară din online fără urme. Asta se întâmplă și în prezent.

Ei sunt fie plătiți, înșelând comunitățile de urmăritori cu bună știință și fără etică în schimbul unor sume sau opțiunea de a cumpăra moneda la preț foarte mic, fie la rândul lor nu au verificat mesajul de promovare pe care îl dau mai departe. În ambele cazuri, aceștia au mare impact asupra buzunarelor noastre.

Astfel de scheme de marketing au primit numele de pump and dump” pentru că cei din spatele monedelor încearcă să crească valoarea investiției generând buzz sau fake news în jurul proiectului (acțiune cunoscută ca shilling”), ca mai apoi să vândă tot. Sunt construite pe principiul binecunoscutei scheme Ponzi, care a dus la mari crash-uri financiare pe Wall Street.

Cum trebuie să investești

Aceste mișcări sunt ilegale în ceea ce privește stocurile de la bursă, dar cum piața crypto nu este la fel de reglementată, este încă un Vest Sălbatic”. Tranzacțiile încă nu sunt regularizate de Financial Conduct Authority (FCA) sau asigurate de Financial Services Compensation Scheme, iar acest lucru permite multe artificii. În acest context, cei care investesc trebuie să fie pregătiți să piardă toți banii. Sau, în traducere liberă, este recomandat să nu investești mai mult decât ești dispus să pierzi, pentru că nu vei fi protejat. În mod ideal se riscă un maxim de 5% din portofoliu, și niciodată din bani împrumutați sau prin amânarea unor credite.

Cu toate astea, Federal Trade Commision (FTC) raporta că în decurs de doar 6 luni, în intervalul octombrie 2020 – martie 2021, peste 7,000 de persoane au pierdut mai mult de $80 milioane pentru că au investit în criptomonede alternative. Cifrele vorbesc de la sine; cu doar un an în urmă, suma era de 10 ori mai mică. O altă cercetare făcută de University of Technology Sydney și Stockholm School of Economics din Riga a identificat 355 de înșelătorii pe parcursul a 7 luni.

Cel mai recent exemplu este un token numit SQUID, lansat după succesul serialului “Squid Game”. Dezvoltatorii au dispărut imediat ce prețul acestuia a crescut exponențial datorită promovării multor crypto influenceri pe Twitter și s-au ales cu mai mult de $3 milioane. Ulterior, unii influenceri au postat că au pierdut și ei, alții au mers tacit mai departe.

Astfel de fenomene în care dezvoltatorii umflă valoarea unei noi monede și apoi retrag capitalul se numesc “rug pull” și duc la căderea pieței și la pierderea sumelor investite. Ele creează pe de-o parte milionari, și pe de alta pierzători sau chiar falimentați.

Profesioniștii

Bineînțeles că nu toți crypto influencerii sunt așa. Există și persoane care fac analiză de trading, conținut de calitate și au ponturi bune, în urma portofoliilor profitabile pe care și le-au construit. Oferă în continuare analiză de trading comunității pentru a-i învăța și pe ceilalți cum să identifice singuri oportunitățile. Sunt mai puțini pe piață, însă au un public mai educat. Poate că unii sunt și ei plătiți, dar aleg cu atenție și responsabilitate ce promovează.

Ține de fiecare să se informeze și să separe informația falsă de cea corectă, însă pentru că există mult zgomot de fundal și unele surse sunt contradictorii, devine din ce în ce mai greu să iei o decizie pe cont propriu. Un studiu făcut de Cardify arăta că doar 1 din 6 investitori înțelege valoarea și potențialul cripto, pe când o treime nu au cunoștințe despre fenomen.

Aceste nereguli ne-au determinat să gândim o soluție pe termen lung, care rezolvă problema informației false și a lipsei de încredere de care suferă industria. Este vorba de Coreto.io, o platformă socială dedicată industriei blockchain, axată pe reputație socială.

Influencerii trebuie să fie transparenți

Prin ea, toți cei care până acum au acționat ca influenceri vor trebui să dovedească nivelul de cunoștințe și să fie transparenți în ceea ce privește istoricul lor de analiză și recomandări, nu doar al numărului de follow-eri. Numai așa, când vor avea un scor de reputație suficient de bun, vor putea să fie considerați o sursă credibilă de informație. Câștigurile sunt de ambele părți: influencerii vor putea să-și monetizeze know-how-ul etalat pe o scenă digitală, iar comunitatea va avea pe ce să se sprijine în momentul investiției.

Platforma, prin tool-urile și funcțiile pe care le va avea, plus sistemul de construire al reputației în sine, va încuraja creatorii de conținut să ofere informație de calitate, detașându-se astfel de „influencerii de duzină”. Echipele proiectelor bine intenționate, cu planuri serioase, de lungă durată, vor fi mai înclinate să îi contacteze pe aceștia cu diverse propuneri de marketing. Se creează o situație din care toată lumea are de câștigat.

Vom asista la un nou mod de a face cercetare, un proces până acum frustrant și care lua foarte mult timp din cauza tehnologiei descentralizate. În loc să luăm la rând toate platformele sociale și publicațiile de știri, bloguri, forumuri și grupuri pentru a ne forma o părere, informația va fi disponibilă pe Coreto, unde se va putea studia și sentimentul pieței, părerea comunității, evenimente recente și viitoare etc. Asta va proteja utilizatorii, oferindu-le un ecosistem crypto mult mai sănătos.