Domnul sub care s-a realizat unirea Principatelor rămâne până în ziua de astăzi un mare simbol al istoriografiei românești, însă în spațiul comun, social și cultural, viața sa înainte de înscăunare este puțin cunoscută. Cele mai multe informații despre Alexandru Ioan Cuza au în centrul lor studiul domniei sale. Cine a fost înainte de preluarea rolului de unificator?
Participa la cea de-a doua întârnire de la Blaj a consiliului revoluționar român din Transilvania. Nu a fost un mare pașoptist al vremii, făcând parte din revoluționarii din „linia a doua”. În urma alegerilor ad-hoc din anul 1857, cerute de Marile Puteri, este ales deputat de Galați. Când în 1858 se decide unirea Principatelor sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, Alexandru Ioan Cuza deținea funcții militare, fiind comandantul întregii armate moldovene.
Alexandru Ioan Cuza, pictură realizată de Carol Szathmari, sursa wikidata.org
Promovarea unui program politic unionist s-a realizat în principal în spațiile urbane, fiind dublat de activitatea de susținere diplomatică din partea puterilor ce aveau un interes. În spațiul rural, unirea principatelor era văzută ca o problemă de natură social-economică. O mare parte din boierime era conservatoare și reticentă la aceste schimbări, deoarece simțiseră pe „propria piele” ce însemna un stat centralizat și puternic – perioadele de domnie sub Regulamentele Organice.
Pe de altă parte, majoritatea boierilor unioniști fuseseră exilați în urma revoluției de la 1848, fiind prezenți în timpul alegerilor ad-hoc din Moldova și Țara Românească numai prin intermediul corespondenței. Toți aceștia încep o activitate de „lobby” în spațiul european, unii dintre ei promovând idealul unionist prin intermediul diferitor broșuri printate în occident. Astfel, anul 1857 este decisiv pentru soarta unirii, deoarece tabăra unionistă ajunge să câștige majoritatea alegerilor.
Viața lui Cuza înainte de înscăunare
Cuza se născuse într-o mică familie de boieri de la țară. Tatăl său beneficiase de efectele pozitive ale politicii fanariote și ajusese să se căsătorească cu Sultana Cozadini, o grecoaică dintr-o familie importantă, originară din Fanar. Nu prea se spune multe despre acest lucru – despre faptul că domnul Alexandru Ioan Cuza era pe jumătate grec.
Toată viața sa a fost un servitor al statului, un candidat ideal pentru un domn ce trebuia să pună în mișcare mecenismele de modernizare instituțională din Principate. A fost sameș (strângător de taxe), a avut funcții în poliție, a fost judecător, prefect al Galațiului. Faptul că participă la revoluția de la 1848, dar nu se află în fruntea mișcării politice, ajunge să fie pe termen lung un avantaj: chiar dacă pleacă în exil, după un an de zile se întoarce în țară și devine un administrator public loial în timpul domniei lui Gheorghe Ghica.
La vremea respectivă, Cuza era considerat un mare cuceritor de femei. Cea mai mare realizare a sa pe acest plan este câștigarea inimii Elenei Rosetti, doamnă aristocrată dintr-o familie de mari boieri. Căsătoria lor este cu totul atipică pentru vremea respectivă, deoarece ea acceptă mariajul cu Cuza în condițiile în care în urmă cu aproape 200 de ani nu se practica „iubirea între clase sociale”.
Pretendenții la tronul Principatelor
În anul 1858 existau zeci de candidați pentru scaunul de domn al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. Printre ei îi putem aminti pe domnul Mihail Sturdza, care era însă filorus într-o perioadă în care Imperiul Țarist era scos din joc, și Mihail Kogălniceanu, care era sprijinit de toată mișcara liberală.
Ajungându-se la un impas, deoarece susținătorii lui Sturdza nu l-ar fi votat niciodată pe Kogălniceanu și vice-versa, s-a luat decizia de a se alege o altă persoană pentru scaunul Principatelor. Până la urmă, în timpul dezbaterii de la Iași, unul dintre boieri îl propune pe Alexandru Ioan Cuza. Fără nicio realizare considerabilă până la momentul respectiv din punct de vedere politic sau militar, Cuza era văzut ca un personaj ce putea fi influențat cu ușurință. Din acest motiv, atât conservatorii, dar și liberalii, au văzut prin el un mijloc prin care își puteau atinge propriile obiective.
Cuza este ales ca domn la Iași, iar la două săptămâni după, la București, unde se și mută și stabilește capitala. Destinul orașului se schimbă din acel moment, deoarece chiar dacă era mai mare ca populație și activitate economică ca Iașiul, motivul alegerii sale a fost pur strategic – era mai departe de Basarabia, care era controlată de ruși.
Pentru cei care l-au susținut la Iași, decizia sa a reprezentat o mare dezamăgire. Cuza a încercat să se revanșeze prin fondarea primei Universități din Principate, stabilită în vechea sa reședință.
