Infofinanciar > Info > Victorie pentru profesori! Marius-Constantin Budăi a făcut anunțul: „S-au majorat grilele salariale”
Info

Victorie pentru profesori! Marius-Constantin Budăi a făcut anunțul: „S-au majorat grilele salariale”

Budăi Sursa foto Fanatik
FOTO: Fanatik.ro

Solicitările angajaților din sistemul de învățământ au fost soluționate. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius-Constantin Budăi. Acesta a explicat la finalul ședinței de Guvern din ziua de luni, 11 iunie, cum va arată noua grilă de salarizare a profesorilor.

Sindicatele din Educație au anunțat în cursul dimineții de luni încetarea tuturor protestelor. Cadrele didactice vor reveni în sălile de clasă, în condițiile în care la finalul acestei săptămâni elevii vor intra în vacanță.

Declarațiile ministrului Marius Constantin-Budăi

„Ordonanţa de Urgenţă a fost scrisă ieri, iar astăzi a fost în circuitul de avizare la ministerele co-iniţiatoare, în primul rând Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei, vicepremierul Guvernului, Sorin Grindeanu, precum şi Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Finanţe, după care s-a trimis Ordonanţă la Consiliul Economic Social.

Vreau să clarific un aspect: discuţiile care au fost înainte de şedinţă, şi anume prezenţa Ordonanţei de Urgenţă sau propunerea pentru Ordonanţa de Urgenţă pe ordinea de zi, la capitolul analize, este o procedură legală care atunci când eşti pe parcursul de avizare cu un act normativ, până îţi vine avizarea finală, o ţii în analiză.

Dacă ai avizarea finală până la începerea şedinţei se poate trece pe ordinea de zi, dacă nu se discută în primă lectură, după care se aprobă în şedinţa următoare.  pentru personalul didactic şi didactic auxiliar cu suma de 1.300 lei pe brut, ce reprezintă în medie puţin peste 25%”, a explicat Marius-Constantin Budăi.

Majorările vor fi incluse în noua lege a salarizării

Ministrul Muncii a adăugat că majorările salariale sunt incluse în textul noii Ordonanțe care va fi publicată în cursul zilei de astăzi, 12.06.2023 în Monitorul Oficial.

Toate aceste lucruri sunt prevăzute în Ordonanţă, precum şi în corpul Ordonanţei s-a făcut şi s-a înţeles de către coaliţie această solicitare a cadrelor didactice, astfel încât să avem acea asumare clară a coaliţiei asupra a ce se întâmplă pe viitor cu Legea salarizării, şi anume principiul de la care se pleacă: discutăm Legea salarizării cu prevederea că salariul debutantului sau a asistentului universitar va porni de la salariul mediu brut pe ţară utilizat la fundamentare a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Au fost o serie de acte normative care au demonstrat, până la urmă, intenţia coaliţiei politice care susţine actualul Guvern al României de a rezolva pe cât posibil toate solicitările din învăţământ şi mai ales gândindu-ne şi la cei peste trei milioane de copii şi la părinţii lor”, a adăugat Marius-Constantin Budăi.

Tot în cursul acestei zile, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ alături de Federația Sindicatelor din Educație „ Spiru Haret” au anunțat printr-un comunicat de presă că greva profesorilor a luat sfârșit.

Poziția Federațiilor din Învățământ

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret, în urma consultării liderilor organizaţiilor sindicale afiliate, în cadrul şedinţelor Colegiilor liderilor celor două federaţii, au luat decizia suspendării grevei generale, condiţionată de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de astăzi, prin articol distinct: principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public; acordării primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024”, se menționează în comunicat citat de Agerpres.

Totodată, sindicaliștii avertizează că vor relua protestele în situația în care în corpul noii legi a salarizării nu vor fi menționate și principiile stabilite de comun acord.

Astfel, în proiectul de act normativ este menționat faptul că de la 1 ianuarie an curent salariile de bază ale personalului didactic și auxiliar din sistemul de învățământ pre-univeristar se vor majora cu 1.300 de lei brut pe fiecare funcție. Referitor la drepturile salariale ale personalului nedidactic, și acestea vor fi majorate cu 400 de lei brut pe fiecare funcție.

Totodată, în proiectul demarat de MIPE este stipulată acordarea unei prime de 1.500 de lei pentru profesori și 500 de lei pentru personalul nedidactic, în fiecare 5 ale lunii octombrie până în 2027.