Neamul Românesc a avut o viață destul de lungă, dar a devenit mai consistent deabia după ce a fost patronat direct de Iorga.
Deabia de atunci putem vorbi despre Nicolae Iorga ca despre proprietarul de facto al publicației Neamul Românesc, ne dezvăluie Alex Mihai Stoenescu. El transformă societatea pe acțiuni în întreprindere personală.
Apoi, în anii primului război mondial, ziarul Neamul Românesc, s-a impus ca una dintre cele mai de seamă gazete, Nicolae Iorga propunându-și să facă din ea un ziar care să vorbească în adevăr sufletelor și de cele bune și de cele rele, infiltrând, forțând credința în victoria neapărată, oricât de târziu, cu oricât de multe jertfe. În timpul războiului, tirajele s-au dovedit insuficiente și ziarul său era așteptat cu nerăbdare și repede epuizat.
Incredibil, Iorga a suferit și atacuri etnice. În Dimieața, el este numit a fi de origine bulgară. Și deci, cum să se ocupe el de chestiunea națională în România. Ridicol, dar se mai întâmplă șiîn ziua de azi. Iorga preciza: ”ici măcar nu sunt redactorul Neamului Românesc”. Asta se petrecea în 1910. Și adevărul acesta era. Cu toate activitățile sale, era imposibil să se dedice unei singure publicații.
Limpezirea
De altfel, asocierea sa cu AC Cuza i-a adus mari neajunsuri marelui istoric. O eroare gazetărească, dar, iată, costisitoare. Apropo, este de urmărit explicația dată de Alex Mihai Stoenescu vizavi de originea cuvâtului gazetă.
Mai notăm și câteva nume dintre colaboratorii Neamului Românesc. A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, Cezar Petrescu, Ion Agârbiceanu și Constantin Rădulescu-Motru. Dar și Victor Ion Popa, Pamfil Șeicaru, Onisifor Ghibu sau Emil Gârleanu.
Oricum ar fi, ziarul Neamul Românesc rămâne pentru totdeauna exemplul unei dăruiri unice. Timp de 35 de ani, fondatorul său, savantul N. Iorga a trudit zi de zi pentru apariția lui atât în condiții de pace, cât și de război, în redacțiile de la Vălenii de Munte și București, și la Iași, în timpul războiului.
Nicolae Iorga și-a gândit ziarul, după cum însuși avea să consemneze în amintiri pe înțelesul necărturarului, adică al celor mulți, dorind să trezească iubire pentru strivita temelie a neamului și să-i cheme pe toți la datoria națională. Se dorea o publicație pentru și despre poporul român.
