Pentru că un subiect precum Miorița nu poate fi epuizat într-un singur episod, istoricul Alex Mihai Stoenescu revine asupra discuței cu sublinieri importante. În acest episod, istoricul Alex Mihai Stoenescu vorbește pe larg despre câteva dintre chestiunile ridicate de urmăritorii episodului anterior dedicat Mioriței.
El conturează rolul exact al culegătorilor de folclor, precizând natura științifică a demersului.
După cum se știe, balada „Mioriţa” a fost culeasă de Alecu Russo, în Munţii Vrancei, la Soveja, la mijlocul secolului XIX şi prelucrată de poetul Vasile Alecsandri. Mai mult, criticul literar George Călinescu plasează Miorița între operele fundamentale ale poporului român.
Dar și Russo plasează balada între capodoperele lumii, alături de operele poeţilor antici Virgilius şi Ovidiu. „Pe lângă aceşti doi creatori de poezie antică s-a adăugit un al treilea poet, păstorul câmpiilor şi al munţilor noştri, care a produs cea mai frumoasă epopee pastorală din lume: Mioriţa”, scrie Alecu Russo.
Trebuie să reamitim încă un lucru important. Alecu Russo i-a încredinţat balada poetului Vasile Alecsandri, pe care acesta o „şlefuieşte” şi o publică cu titlul „Mieoara”, pentru prima dată în anul 1850, în secţiunea „Cântece poporale româneşti” din gazeta „Bucovina” din Cernăuţi, pentru ca mai apoi, în 1852 să includă balada Mioriţa şi în volumul „Poesii poporale. Balade (Cântece păstoreşti)”
Mai amintim și că, în Transilvania, e numit generic Colinda păcurarului. Episodul Oaia năzdrăvană a fost adăugat numai după ce cântecul a traversat Carpații și s-a transformat în baladă. Astfel, în sudul și estul țării, rapsozii îl numeau generic Cântecul mioarei. Titlul baladei, Miorița, a fost propus pentru prima dată de către Vasile Alecsandri (1850). În mod convențional a fost ulterior acceptat unanim. La vremea respectivă versiunea primară, Colinda păcurarului nu era cunoscută de către folcloriști.
