Infofinanciar > Esential > VIDEO. Victor Ciutacu la HAI România!: „Ciolacu este agreat de Ambasada SUA, dar nu am garanția că va fi și susținut”
Esential

VIDEO. Victor Ciutacu la HAI România!: „Ciolacu este agreat de Ambasada SUA, dar nu am garanția că va fi și susținut”

VIDEO. Victor Ciutacu la HAI România!: „Ciolacu este agreat de Ambasada SUA, dar nu am garanția că va fi și susținut”
Sursa foto: Arhiva companiei

Șansele la alegerile prezidențiale ale liderilor PSD și PNL, precum și ale lui Mircea Geoană au fost analizate pe larg în cadrul ediției de miercuri, 10 iulie, a podcastului găzduit pe canalul YouTube HAI România, la care au participat jurnaliștii Victor Ciutacu și Mirel Curea.

În cadrul celei mai recente ediții a podcastului găzduit pe canalul YouTube HAI România, jurnaliștii Victor Ciutacu și Mirel Curea au analizat care sunt șansele principalelor candidaturi care se prefigurează la alegerile prezidențiale.

În acest context, Mirel Curea a lansat întrebarea cine ar fi favoriții Statelor Unite. Răspunsul lui Victor Ciutacu a fost tranșant: „În mod logic, Departamentul de stat l-ar prefera pe Geoană. Tot în mod logic, Pentagonul l-ar prefera pe Ciucă. (…) După cum bine știm toți – și fără teoria conspirației și nu că suntem pașalâc -, adevărata forță conducătoare în România este Ambasada Statelor Unite ale Americii.”

Ciutacu a mai evidențiat însă un aspect important. Și anume că Ambasada SUA de la București are relații „extrem de cordiale” cu premierul Ciolacu. „Marcel este agreat, dar nu am și garanția că va fi susținut”, a punctat gazetarul.

„Este cel mai experimentat politician”

În acest context, Ciutacu a declarat că alegerea sa la prezidențiale, în cazul unei candidaturi, este Marcel Ciolacu. „Eu nu mă refer la calitățile sale academice, de om de știință sau de făcător de politici publice ale lui Ciolacu. Este cel mai experimentat politician, cel mai hârșit și cel mai eficient în jocuri. Pentru că, până la urmă, politica, ne place sau nu, este un joc”, a subliniat jurnalistul.

Ciutacu și-a argumentat pe larg punctul său de vedere, unul dintre principalele motive fiind cel al asigurării continuității politice. „Întotdeauna, cel care a insistat, inclusiv public și nu doar la nivel de imagine, pentru păstrarea coaliției de guvernare a fost Ciolacu. De fiecare dată. Chiar dacă ai lui îi rupeau pe aliații din PNL, la comandă sau nu. După aceea venea împăciuitor «tătucul PSD». Și spunea «Guvernarea asta trebuie să continue. Iar liberalii trebuie să revină pe calea cea bună». Nu spunea «Vă dăm afară de la guvernare». După părerea mea, chestia asta contează la «forurile superioare»”.

PSD-iștii sunt foarte buni lideri de opoziție

În opinia lui Ciutacu, un alt merit al liderului PSD este cel al menținerii stabilității în România. Mai ales că aceasta a fost realizată într-un context dificil prelungit.

„Părintele actualei stabilități din România, pe pandemie și război, nu este dl Iohannis, cum i se atribuie, este Ciolacu. I-a atacat el pe vremuri de pandemie pe cei de la putere. A făcut-o bine ca lider de opoziție și și-a condus bine partidul în povestea asta. PSD-iștii sunt foarte buni lideri de opoziție. La guvernare este mai complicat. Ciolacu, când a venit semnalul că este nevoie de stabilitate, brusc a renunțat la «cocoșeniile» cu Iohannis. Brusc s-a prezentat la așa-zisele negocieri pentru formarea unui nou cabinet. Și brusc a acceptat povestea cu rotativa, deși mulți îi spuneau că își ia țeapă”, a mai precizat Victor Ciutacu.

Înregistrarea integrală a ediției de miercuri, 10 iulie, a pocastului HAI România poate fi vizionată aici.