Emmanuel Macron, președintele Franței, Olaf Scholz, cancelarul Germaniei și Mario Draghi, premierul italian se află în trenul care îi va duce în capitala Ucrainei, Kiev.
Presa internațională a publicat primele imagini cu liderii europeni. Aceștia sunt într-o atmosfera relaxantă, colocvială.
Ei au transmis un mesaj de susținere pentru poporul ucrainean. Liderii se vor întâlni cu Volodimir Zelenski pentru a discuta situația curentă a invaziei. Un subiect important care va fi adus în discuție este sprijinul economic,militar și umanitar pentru Ucraina.
Unul dintre cele mai importante subiecte care vor fi discutate este reprezentat de securitatea alimentară globală. Vor trebui găsite soluții pentru deblocarea exportului ucrainean al cerealelor pentru a nu se ajunge într-un colaps al crizei alimentare mondiale.
Această vizită se va desfășura cu o zi înainte ca executivul Uniunii Europene să vorbească despre statutul de aderare al Ucrainei la UE. România sprijină această mișcare a țării atacate de Rusia, dar și cea a Republicii Moldova.
#Breaking French President Macron, German Chancellor Scholz and Italian PM Draghi are on their way to #Ukraine pic.twitter.com/BeSPkDSsNn
— Michael A. Horowitz (@michaelh992) June 16, 2022
Iohannis în Ucraina
Președintele România va fi,de asemenea, prezent joi la Kiev acesta va pleca direct din București.
În ceea ce privește soluționarea crizei cerealelor, România este un pilon extrem de important. Astfel încât, la București a fost înființat un comitet coordonat de premierul Nicolae Ciucă. Scopul acestuia este găsirea unor soluții care ar putea accelera exporturile de cereale de pe teritoriul ucrainean.
„România este hotărâtă să joace un rol pozitiv în soluționarea acestei chestiuni. Pentru a găsi cele mai bune soluții logistice, practice, premierul Ciucă a constituit un comitet interministerial și se lucrează intens (…) Trebuie să vedem prima dată unde ne aflăm.”, a declarat Klaus Iohannis în timpul vizitei bazei militare Mihail Kogălniceanu alături de Emmanuel Macron.
„Am prezentat măsurile luate de România pentru refugiații ucraineni care vin în România, precum și sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei, inclusiv prin hub-ul de la Suceava, pe care și Franța l-a utilizat în „mod intensiv”, a spus Iohannis făcând referire la situația refugiaților ucraineni.
Președintele Românie susține că un asemenea traseu de transport la momentul actual nu există. Capacitățile de transport vor trebui dezvoltate „nu chiar de la zero, dar de la un nivel destul de redus la un nivel foarte înalt”.
„Este nevoie de a crește semnificativ capacitatea Portului Constanța pentru a transborda cantități importante de cereale şi multe, multe alte lucruri”, a continuat Klaus Iohannis.
În timpul vizitei din România, Emmanuel Macron a spus că este momentul în care Europa trebuie să se asigure de ambițiile europene ale Ucrainei.
„Suntem într-un moment în care trebuie să trimitem semnale politice clare, noi europenii, către Ucraina şi poporul ei, când acesta rezistă eroic”, a declarat acesta.