Infofinanciar > Info > VIDEO: Mircea Geoană, despre Austria și blocarea în Schengen! Mânia și frustrarea cauzată, picătura care a umplut paharul
Info

VIDEO: Mircea Geoană, despre Austria și blocarea în Schengen! Mânia și frustrarea cauzată, picătura care a umplut paharul

Mircea Geoană, sursa foto DefenseRomania.ro
sursa foto: DefenseRomania.ro

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a transmis vineri, 16 decembrie, un mesaj video pe platforma socială Facebook, în care și-a exprimat frustrarea provocată de blocarea României la Spațiul Schengen și a îndemnat românii să nu se lase dați la o parte și să nu accepte să „fie la periferia Europei”. 

Mircea Geoană, care se află în poziția de adjunct NATO din 2019, a precizat, într-un clip video de 4 minute, că „mânia și frustrarea” sa vine în contextul în care, după cum a numit-o acesta, „majoratul României” nu ne-a adus obiectivul pe care țara noastră încearcă să îl obțină de 11 ani. Asta pentru că de mai mult de un deceniu România a reușit să îndeplinească toate obligațiunile și cererile Uniunii Europene pentru a adera la Schengen. Și iată, însă, că nici până acum, după 18 ani de la aderarea la UE, România nu a fost primită în spațiul fără frontiere. 

Picătura care a umplut paharul

„Pentru mine, ca om care și-a dedicat viața integrării euroatlantice, această izbucnire de mânie și de frustrare din jurul Schengen nu este decât picătura care a făcut să se verse un pahar umplut mai demult. N-am negociat niciodată să fim, după 11 ani, după momentul în care trebuia să intrăm automat în Schengen, încă la ușile acestei zone. Tot în 2004, am aplicat pentru aderarea la OCDE, încă nu s-a întâmplat. Am vorbit de aderarea la zona euro, nu avem un plan serios”, a spus Mircea Geoană. 

Acesta a fost prezent la aderarea României la UE, în funcția de ministru de Externe al României. Acum, în funcția de secretar general adjunct al NATO, Geoană povestește cu o oarecare tristețe, acompaniată de frustrare, demersurile țării noastre în drumul spre aderarea la Schengen. Nu doar că România împlinea de mai bine de un secol criteriile impuse de UE, dar Geoană a dezvăluit că ne-a fost promisă intrarea automată în spațiul Schengen după 5 ani de la intrarea în UE. Așadar, ne fusese promisă intrarea pentru anul 2012. Un deceniu mai târziu, am fost respinși. 

România trebuie să își apere interesele naționale

Mircea Geoană întărește ideea de apărarea a intereselor naționale, prin intermediul tuturor instrumentelor pe care le avem la îndemână: „Puterea și opoziția trebuie să lucreze pe marile proiecte naționale mână în mână”, a spus Geoană, care a cerut „să terminăm cu mersul, cu pârâtul la Înalta Poartă”, pentru că „ne face rău, nu ne face cinste”. „Trebuie să încercăm să ne reîncărcăm cu ambiția unei țări care nu mai trebuie să accepte să fie la periferia Europei, ci în centrul ei. Pentru asta e nevoie și de leadership, e nevoie și de fiecare dintre noi”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, conform Libertatea.

România a fost respinsă pe 8 decembrie de către Austria și Olanda, care a votat împotriva Bulgariei, cu care veneam „la pachet”. Motivul blocării în Spațiul Schengen al României și Bulgariei de către Austria a fost migrarea ilegală din Balcanii de Vest și „timpul nepotrivit” pentru o extindere a Schengen. Austria a dat dovadă de ipocrizie, deoarece a extins Spațiul Schengen cu votul de „da” pentru Croația, o țară care se situează geografic în Balcanii de Vest.