În Vasylivka, rușii au pus monopol inclusiv pe oameni și nu au permis accesul a peste 1.000 de maşini pe teritoriul controlat astăzi de Ucraina, pentru a patra zi consecutiv, se arată într-o postarea de pe Telegram. Tot acolo se informează că în maşini sunt femei şi copii şi că majoritatea nu mai au bani pentru mâncare şi apă.
„Deţinătorii de afaceri din Berdyansk sunt forţaţi să cumpere mărfuri din Crimeea şi este necesar să se înscrie pentru un convoi cu escortă. O astfel de înregistrare îi ajută pe colaboratorii locali să colecteze informaţii despre cine se întoarce cu mărfurile şi de la cine poate colecta ulterior tribut”, a susţinut administraţia regională, conform CNN.
Mașinile au fost blocate la un punct de control rusesc
In Vasylivka, Zaporizhzhia region, in front of the checkpoint of the Russian occupants, there are more than 1 thousand cars that the invaders do not let into the controlled territory of Ukraine. There are women and children in the car.#Zaporozhye #Ukraine #StopRussia #Ukrainian pic.twitter.com/U8wFGMPeOa
— Frosyaaaaaaa (@kiosse1809) May 19, 2022
Videoclipul a ajuns în scurt timp viral pe Twitter și a înspăimântat privitorii.
Avertismente din partea Twitter
Twitter a anunțat că va plasa avertismente pe unele postări care induc în mod flagrant în eroare cu privire la războiul din Ucraina, ca parte a unei noi politici privind dezinformarea în perioade de criză. Este o măsură luată în cazul dezinformărilor existente în urma războiului. Pentru a citi tweet-urile considerate problematice, oamenii vor trebui mai întâi să dea click pe un mesaj care anunță că răspândirea de informații false sau înșelătoare poate avea un impact negativ asupra vieții reale a oamenilor, a explicat într-o postare responsabilul cu integritatea al platformei, Yoel Roth. Avertizările vor fi adăugate mai întâi la cele mai vizibile tweet-uri sau de la conturi precum cele de presă afiliate cu guverne sau entități guvernamentale. În plus, nu va fi posibil să se dea „like”, să se redistribuie sau să se partajeze mesaje problematice. Odată ce Twitter a stabilit că un mesaj este fals, platforma se va asigura, de asemenea, că nu îi va accelera automat propagarea.