Generația născută între 1981 și 1996 cunoscută și sub denumirea de milieniali, care de altfel locuiesc în chirie sunt nevoiți să economisească cu 50% mai mult decât proprietarii de locuințe pentru a se putea pensiona liniștiți.
Barometrul 2023 Mercer Retirement Readiness constată că persoanele cu vârste cuprinse între 27 și 42 de ani care locuiesc în chirie sunt nevoite să economisească cu 50% mai mult față de persoanele care au în proprietate locuințe.
Viitorul nu sună bine pentru tineri
Concluziile din raport indică faptul că pentru a se obține un venit cel puțin rezonabil la pensie, un milenial, pe toată durata activității profesionale trebuie să economisească cel puțin de opt ori mai mult decât remunerația lunară pentru a se pensiona la vârsta de 68 de ani.
În aceste condiții, dacă același milenial ar deține la rândul său o locuință, ar trebui să economisească doar de 5,25 ori mai mult decât salariul său pentru a se simți pregătit să se pensioneze la vârsta de 65 de ani.
„Proprietarii de locuințe, la pensie, nu trebuie să plătească nici pe departe la fel de mult pentru aceasta. De asemenea, deținerea unei case le oferă pensionarilor flexibilitate, deoarece pensionarii care își reduc dimensiunile pot avea acces la o sumă semnificativă de bani. Chiriașii, dimpotrivă, trebuie să plătească chiria în fiecare lună sau să se confrunte cu evacuarea indiferent dacă au 25 de ani sau 85 de ani”, se mai precizează în raportul amintit.
Chiar și în aceste condiții, în special în Vancouver, costul traiului zilniccrește continuu, fapt ce face ca accesibilitatea locuințelor să scadă. Prin urmare, un număr însemant de canadieni nu au altă soluție decât să închirieze, iar perspectiva deținerii unei proprietăți devine inaccesibilă.
Concluziile Barometrului 2023 Mercer Retirement Readiness
„Capacitatea generală de a avea o locuință la pensie reprezintă capitalul propriu. De asemenea, oferă un nivel de flexibilitate acelei persoane la pensie pe care un chiriaș nu l-ar avea. Vreau să vă gândiți la lucruri cum ar fi posibilitatea de a vinde casa și de a reduce dimensiunile, posibilitatea de a face ipoteci inverse, de a închiria subsolurile”, a declarat pentru Global News Jillian Kennedy de la Mercer Canada.
Analiza a plecat de la ipoteza potrivit căreia angajatul milenial, cu un venit de bază 5.000 de dolari lunar, beneficiază de o contribuție totală de 10% din salariu pe lună la un plan de economii.Cu toate acestea, acesta ar putea fi un nivel de economisire care este de neatins pentru mulți tineri lucrători. Analiza de mai sus se bazează pe estimările Mercer privind pregătirea pentru pensionare, utilizând date din registrele și instrumentele proprii Mercer.
Modelul supus analizei presupune că persoanele incluse în studiu să economisească pentru pensie începând cu vârsta de 25 de ani, iarl salariul de pornire să fie 60.000 de dolari, contribuind cu 10% pe an prin intermediul unui program de economii la locul de muncă și investește într-un fond echilibrat, potrivit globalnews.ca.