Potrivit premierului ungar, la alegerile prezidenţiale din SUA va câştiga candidatul republican. Atunci Europa ar putea să rămână singură cu războiul ruso-ucrainean, scrie presa maghiară.
Arr trebui să fie pregătită pentru faptul că, dacă se va produce o cotitură politică în Statele Unite, va rămâne singură cu conflictul din Ucraina, a declarat premierul ungar, Viktor Orbán.
Europa ar putea să rămână cu un ”caz apoape imposibil”
Oficialul ungar a spus, dacă republicanii mai sceptici vor veni la putere, este posibil ca Europa să fie nevoită să facă față singură unui conflict geopolitic uriaș. Să găsească o soluție politică la un caz „aproape imposibil” și să suporte costurile.
Între timp, Europa devine din ce în ce mai săracă, nu are bani pentru o criză atât de mare.
Viktor Orbán vorbește de luni de zile despre războiul ruso-ucrainean după gusturile rusești. Concluzia sa este întotdeauna că Ucraina oricum nu poate câștiga războiul și poate supraviețui doar cu sprijinul Occidentului.
Societăți paralele
Premierul a numit deja Ucraina drept un pământ al nimănui. Ba chiar o țară inexistentă din punct de vedere financiar. De dicolo, conducerea de la Kiev drâde de premierul ungar.
Viktor Orbán a vorbit și despre hit-ul său veşnic din 2015, respectiv despre migrație. În opinia sa, poziţia Ungariei a fost mereu aceea că riscul migrației ilegale este prea mare.
Premierul a amintit că de la izbucnirea crizei din 2015, Ungaria a respins argumentul occidental potrivit căruia migraţia ajută la atenuarea problemelor privind forţa de muncă. Sau că duce la o societate mai liberală. Ungaria a susţinut tot timpul că admiterea migranților va crea societăți paralele în Europa.
Viktor Orbán a subliniat că Ungaria trebuie să protejeze întreaga zonă Schengen de migrația ilegală, însă pentru această apărare încă nu a primit niciun sprijin din partea UE. Premierul a spus că sprijină doar migrația legală strict reglementată.