Infofinanciar > Info > Viktor Orban, ironii adresate lui Marcel Ciolacu: „E al 20-lea premier român de când sunt prim-ministru”
Info

Viktor Orban, ironii adresate lui Marcel Ciolacu: „E al 20-lea premier român de când sunt prim-ministru”

Viktor Orban,
Sursa foto: capital.ro

Viktor Orban a susținut un discurs la Tușnad și a făcut aluzii la faptul că ar fi primit recomandări de la MAE românesc cu privire la temele pe care să le evite. În discursul său, premierul maghiar a ironizat faptul că Marcel Ciolacu este al 20-lea prim-ministru al României de când el este în funcție.

Înaintea discursului premierului ungar Viktor Orban, programat să aibă loc sâmbătă la ora 10:30, organizatorii celei de-a 32-a ediții a Universității Libere de Vară și Taberei Studențești de la Bálványos au luat măsuri de siguranță.

Viktor Orban ironizează numărul premierilor României

Viktor Orban a adus în discuție și numărul de premieri din România de când a devenit el prim-ministru, ironizând faptul că Marcel Ciolacu este cel de-al 20-lea premier al țării în perioada în care el încă se află la conducerea Ungariei. „România are un premier nou. La mulți ani, să fie sănătos! Un premier, o nouă şansă. E al 20-lea premier român de când sunt prim-ministru. Poate la a 20-a încercare ne iese”, a declarat Viktor Orban.

,,Anul acesta, MAE din România, din câte am înțeles, ne-a venit în ajutor și mi-a zis despre ce am voie să vorbesc, ce nu am voie și ce trebuie să evit. Într-un document oficial, vă fac cunoscut acest lucru. Mi se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot atinge atingere: simboluri naționale, bine, putem să convenim asta. Dar urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile secuiești.

Să nu vorbim despre drepturile minorităților, bine, nu vorbesc nici despre asta. Se scrie aici să nu vorbim despre unități teritoriale administrative inexistente din România. Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești.

De exemplu, să nu punem în lumină proastă valorile occidentale. Valorile occidentale înseamnă migrație, LGBT și război. Nu trebuie să le punem noi în lumină proastă, pentru că se pun ele singure. Și mai trebuie să evităm discursurile xenofobe sau cu tentă xenofobobă”, a mai adăugat Viktor Orban în discursul său din România.

Românilor li se solicită să vină îmbrăcați civil

Organizatorii celei de-a 32-a ediții a Universității Libere de Vară și Taberei Studențești de la Bálványos, desfășurată la Tușnad, au luat măsuri de siguranță înaintea discursului premierului ungar Viktor Orban, programat să aibă loc sâmbătă la ora 10.30.

Aceștia au anunțat că refuză intrarea la eveniment a reprezentanților asociației „Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință”. În zonă sunt deja prezenți zeci de persoane cu drapele tricolore, care doresc să participe la eveniment, însă accesul este permis doar pe bază de înregistrare.

,,Având în vedere apelul public postat de asociaţia „Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruinţă” vă comunicăm următoarele: refuzăm intrarea persoanelor din cadrul acestei organizaţii, precum şi a tuturor persoanelor în cazul cărora există suspiciunea că vor încălca legea sau, care reprezintă pericol asupra participanţilor”, au transmis încă de vineri organizatorii evenimentului.

Într-un alt anunț făcut sâmbătă, 22 iulie, se menționează că cetățenii români se pot înregistra la participare la punctele de control 1 și 3, în timp ce pentru cei din străinătate sunt disponibile punctele de control 4 și 6. La Tușnad, câteva zeci de persoane cu drapele tricolore, unele dintre ele îmbrăcate în costum național, se află deja în zonă și, probabil, vor încerca să intre în perimetrul unde va avea loc adunarea la care este așteptat discursul lui Orban.

Liderul acestor participanți și inițiatorul acțiunii, Mihai Târnoveanu, a postat un mesaj pe Facebook vineri seară, 21 iulie și a solicitat tuturor românilor să vină îmbrăcați civil, fără costum național sau însemne specifice. ,,Face parte din strategia noastră, vă rog să o respectaţi. La ora 9,30 în faţa Bisericii Ortodoxe din Băile Tuşnad vă voi explica detalii. Comportamentul nostru va trebui sa fie EXCLUSIV PAŞNIC, indiferent de eventualele provocări. Nu se huiduie, nu ne luam la ceartă cu nimeni, indiferent ce ar fi”, a scris el, potrivit realitatea.net.