Viktor Orban a anunțat în discursul pe care l-a ținut în România că Ungaria nu mai poate suporta plafonarea prețului la carburanți, iar sâmbătă, șeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas, a anunțat noi măsuri adoptate de guvern în încercarea de a opri presiunea care se află pe finanțele statului maghiar. Mașinile deținute de către companii vor fi excluse de la plafonarea prețului la carburanți la stațiile MOL.
Potrivit Hotnews.ro, în anunțul făcut de oficialul maghiar se specifică prețul plafonat la carburanți ca rămâne disponibil pentru mașinile deținute de persoane fizice, vehicule agricole și taximetre. Decizia a intrat deja în vigoare în cursul zilei de sâmbătă.
„Este important de precizat că guvernul poate menține prețurile carburanților plafonate la 480 de forinți pe litru pentru consumatorii cu amănuntul”, a declarat Gergely Gulyas într-o conferință de presă. Plafonarea prețurilor la pompe a fost și un motiv de conflict cu Comisia Europeană pentru Viktor Orban, după decizia controversată, pe care a luat-o la sfârșitul lunii mai, când a decis ca doar mașinile înmatriculate în Ungaria pot beneficia de prețurile mai ieftine.
MOL s-a plâns de compensare încă din martie
Zsolt Hernadi, directorul general al MOL, a declarat acum câteva săptămâni că plafonarea prețurilor la carburanți în Ungaria va trebui eliminată, deoarece va conduce „mai devreme sau mai târziu” la penurie. Compania MOL s-a plâns încă din luna mai că vinde carburanți în pierdere datorită plafonării prețurilor.
„Totul depinde de război. Dacă există război, atunci există și inflație de război. Dacă este pace, atunci putem să eliminăm treptat mai rapid aceste măsuri. Dacă există război, nu putem face asta, sau o putem face foarte încet”, afirma în luna iunie Viktor Orban.
Anul trecut, în luna noiembrie, guvernul condus de Viktor Orban a decis plafonarea prețurilor la pompe pentru benzină și motorină. Acestea nu pot depăși 1,19 euro (aproximativ 6 lei, respectiv 480 de forinți) pe litru. Începând din luna februarie, guvernul de la Budapesta a decis și plafonarea unor prețuri la alimentele de bază.