Infofinanciar > Info > Vin banii pentru încălzire! Peste 4 milioane de români vor primi 1.400 de lei din partea statului
Info

Vin banii pentru încălzire! Peste 4 milioane de români vor primi 1.400 de lei din partea statului

Facturile la încălzire din februarie, un fenomen de groază!
Sursă foto: impact.ro

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că peste 4 milioane de români cu venituri mici, de până în 2.000 de lei lunar, vor primi din partea statului 1.400 de lei, ce vor putea fi folosiți pentru a acoperi cheltuielile la încălzire și alimente. Oficialul a mai transmis că această sumă va ajunge la beneficiari de anul următor în 2 tranșe de 700 de lei (prima în februarie, iar a doua în decembrie). Banii vor putea fi folosiți până în decembrie 2023.

De partea cealaltă, persoanele care câștigă lunar 2.001 lei nu vor beneficia de ajutor perioada următoare de către reprezentanții Ministerului Muncii, iar „cardurile de energie” vor fi distribuite de Poșta Română.

„Avem cele două tranșe, 700 de lei, de două ori pe an. Și aici avem în vedere sezonul rece, respectiv sezonul care începe din octombrie-noiembrie și continuă până în luna martie-aprilie. Acest card de energie nu are valoare nominală, decât dă dreptul beneficiarului să utilizeze sumele pe care noi le trimitem în mandat poștal. Banii se virează de către MIPE în conturile de la Poșta Română și de acolo poșta încarcă aceste sume în conturi de mandat poștal”, a susținut ministrul Boloș.

„La poștă te prezinți cu documentele justificative pentru consumurile energetice pe care dorești să le achiți și, prin poștă, flexibilizăm posibilitatea de a deconta consumurile energetice.”, a mai precizat oficialul, într-o intervenție la Antena 3 CNN.

Cine primește voucherele

Potrivit proiectului lansat de Guvern, cei care vor beneficia de „cardurile de energie” sunt:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei

b) pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

c) persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei

d) familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare

e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social.

La ce pot fi folosite

În proiectul gesionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, este stipulate faptul că voucherele pot fi folosite de beneficiari pentru:

a) energie electrică

b) energie termică în sistem centralizat

c) gaze

d) butelie

e) lemne pentru foc

f) păcură

g) peleți și alte materiale de încălzire