Infofinanciar > Info > Vin banii pentru pensionari! Guvernul a hotărât restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate
Info

Vin banii pentru pensionari! Guvernul a hotărât restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate

Bani lei românești
Sursa foto: Stirile Kanal D

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, restituirea în tranșe a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate reținute pentru pensiile care depășesc 4.000 de lei.

„Este vorba de o restituire din oficiu pentru sumele reţinute în cursul anului 2022, urmând ca acest proces de restituire să aibă loc într-un interval asemănător cu cel în care a avut loc reţinerea acestor sume, respectiv într-un interval de un an de zile”, a declarat Dan Cărbunaru, miercuri, 15 februarie,  într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Când se restituie banii

În consecință, după recalcularea venitului impozabil lunar pentru lunile pentru care se efectuează restituirea, sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice în perioada 1.01.2022 – 27.12.2022 inclusiv se restituie în tranșe lunare între 1.03.2023 și 2.02.2024.

„Procedura de plată eşalonată se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărârile judecătoreşti devenite executorii în perioada 28.12.2022-1.03.2023. Dispoziţiile se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute din pensiile private şi din pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma de 4.000 de lei. Restituirea sumelor reţinute se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii”, se arată în comunicatul citat de Economedia.

În ce situații nu sunt restituite contribuțiile

Potrivit sursei citate, sumele reținute din veniturile din pensii sub formă de contribuții de asigurări sociale de sănătate în perioada 1 ianuarie 2022 – 27 decembrie 2022, inclusiv, nu vor fi restituite persoanelor ale căror drepturi de pensie de serviciu au fost stabilite și indexate în conformitate cu prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, sau ale căror drepturi de pensie de serviciu au fost stabilite în baza unor dispoziții legale speciale, mai precis, indivizilor ale căror drepturi de pensie de serviciu au fost reglementate în temeiul legilor cu caracter special, care au intrat sub incidența Ordonanței de Urgență nr. 59/2017, privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi cărora, în urma reţinerii acestor sume, nu le-au fost diminuate cuantumurile nete ale pensiei aflate în plată în anul 2022.

„Este previzibil faptul că persoanele care au solicitat restituirea sumelor reținute din pensie cu titlul de CAS începând cu luna ianuarie 2022 până la momentul reținerii vor obține din partea instanțelor judecătorești soluții favorabile. Având în vedere numărul mare de pensionari afectați de dispozițiile OUG nr. 130/2021 și faptul că acesta ar putea crește în perioada următoare, nota prezentată Guvernului include soluția reglementării efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, printr-un act normativ de același nivel cu OUG nr. 130/2021, care să stabilească modalitățile de restituire a sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate”, informa guvernul în urmă cu o lună.