Infofinanciar > Info > Vin voucherele de 500 de lei! Guvernul a stabilit când se distribuie și când intră banii
Info

Vin voucherele de 500 de lei! Guvernul a stabilit când se distribuie și când intră banii

voucher bani ajutor de la stat sursă foto: fanatik.ro
Sursă foto: fanatik.ro

Mult-așteptatele vouchere în valoare de 500 de lei au intrat în linie dreaptă. Ministrul pentru Investiții și Proiecte Europene Marcel Boloș a precizat recent că au fost eliminate cauzele întârzierilor de până acum.

Voucherele în valoare de 500 de lei, respectiv tichetele sociale pentru sprijin educațional, se acordă în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi defavorizați. Actul normativ prevede alocarea pentru această categorie de elevi de sprijin educațional pe bază de tichete sociale precum și unele măsuri de distribuire acestora, cu modificările și completările ulterioare.

Tichetul social, în valoare de 500 lei, se acordă pe an școlar. Ministerul Educației a transmis anul trecut, la începutul lunii septembrie 2022, liste parțiale cu elevii care au întrunit condițiile de eligibilitate și în anul școlar 2022-2023.

Cum s-au încurcat listele la Ministerul Educației

Ulterior, în aceeași lună, au fost încărcate suporturile electronice pentru 97.888 elevi. La începutul lunii octombrie 2022, Ministerul Educației a actualizat situați și a transmis listele finale, care însumau 416.385 de beneficiari. Listele trimise conțineau însă o serie de erori, ca de exemplul faptul că pentru 15.313 elevi nu se menționase nivelul de venit sau că 10.507 elevi figurează în liste deși înregistrează venit excedentar. Totodată, în numeroase cazuri, date de identificare părinte si/sau copil erau incomplete sau greșite, ceea ce a făcut imposibila înscrierea elevilor eligibili pe liste.

La finalul lunii noiembrie, au mai fost alimentate cardurile a 79.738 beneficiari care aveau deja cardul emis din anul școlar precedent și și-au păstrat eligibilitatea și pentru anul școlar 2022-2023.

Ulterior, la inceputul lunii decembrie, au fost emise și alimentate 183.319 de carduri noi, pentru elevi eligibili in anul școlar 2022-2023, până la valoarea maximă prevăzută în Acordul Cadru.

Conform datelor centralizate, până în prezent, au fost alimentate în total 360.000 carduri, pentru anul școlar 2022-2023.

Care sunt termenele prevăzute de MIPE

Potrivit memorandumului prezentat de Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, și aprobat recent de prim-nistrul Nicolae Ciucă, pentru respectarea noului calendar de recuperare a întârzierilor în acordarea voucherelor educaționale este necesară implicarea tuturor actorilor pentru realizarea activităților în termenele stabilite.

Calendar implementare prevede următoarele date limită

– Emiterea carduri – 12.05

– Distribuirea carduri la inspectorate școlare județene – 16.05

– Distribuire carduri de la inspectorate la unitățile școlare – 23.05

– Alimentarea cardurilor – 26.05.

Conform documentului citat, pentru tichetele sociale pe suport electronic care depășesc valoarea prevăzută în acordul cadru, MIPE demarează o nouă procedură de achiziție publică, respectiv procedura simplificată, pentru un maxim de 55.000 de carduri. Contractul subsecvent va cuprinde numărul de carduri pe care îl va trimite fiecare Inspectorat Școlar Județean. Conform estimărilor ministerului, numărul total de elevi pentru care ISJ-urile vor trimite documente justificative care atestă eligibilitatea lor de a primi acest sprijin este de 49.000 de elevi, potrivit datelor dcbusiness.