Mulți români au primit luna aceasta două facturi la energie electrică: una pe luna decembrie, și una pe luna ianuarie. Cu toate acestea, se anunță ca va veni și cea de-a treia, și anume: regularizarea! În România sunt 9 milioane de abonamente la electricitate.
Furnizorii de energie electrică au schimbat de 15 ori modalitatea de calcul a facturilor la energie electrică pe parcursul ultimilor doi ani, ultima modificare fiind chiar în luna decembrie 2022. Din acest motiv, ei au întârziat emiterea facturilor, iar mulți români vor primi o factură de regularizare, spun specialiștii, comparabilă cu salariul minim net pe economie.
Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE, a transmis că „sunt destul de mulți clienți care pentru perioade mai lungi nu au primit factură”. ANRE a reglementat modul în care furnizorii vor emite aceste facturi astfel încât dacă românii vor trebui să plătească pentru șase luni, ele vor putea fi eșalonate pe o perioadă similară. „În momentul în care furnizorul facturează cu întârziere perioade mai mari decât perioada normală de o lună, automat trebuie să-i ofere clientului posibilitatea plăţii eşalonate”, spune vicepreședintele ANRE, conform Observator.
A treia factură la energie în luna martie
„În luna martie vom avea cel puţin trei facturi pentru energie electrică. Una aferentă perioadei sfârşitul anului 2022, începutul anului 2023, una care va cuprinde luna februarie şi, respectiv, factura de regularizare, în situaţia în care am consumat mai puţin sau mai mult în anul 2022 decât am consumat în 2021”, explică Dumitru Chisăliță, expert în energie și președintele Asociației Energia Inteligentă.
Conform ANRE, facturile de regularizare au fost deja emise de Enel și EON, însă sunt în continuare întârzieri la Electrica Furnizare și la Hidroelectrica.
„Cred că acest lucru va continua în perioada martie-aprilie. Nu cred că toţi furnizorii vor putea să facă toate aceste regularizări până la finalul lunii aprilie. Unii s-ar putea chiar să emită până în luna mai aceste facturi de regularizare”, este de părere Corneliu Bodea.
Românii care au făcut economie vor plăti mai puțin
Românii care au făcut economie de energie electrică vor avea o factură mai mică decât cea a celor care nu au făcut, chiar dacă nivelul de consum este similar, explică Dumitru Chisăliță.
„Dacă consumul mediu în anului 2021 a fost să zicem de 90 kWh pe lună, iar în anul 2022 consumul a fost de 110 kWh pe lună, asta înseamnă că va primi o factură de regularizare care va schimba tot preţul care a fost folosit în anul 2022, de la 0,68 de lei pe kWh cu TVA inclus, la 0,80 lei pe kWh cu TVA inclus. Acest consumator va trebui să achite o factură de regularizare în plus de câteva sute de lei.”