ANM (Administrația Națională de Meteorologie) a arătat faptul că vine vremea rea la noi în țară. Administrația a emis o avertizare de Cod Gaben. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi, joi, un Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.
Acesta se aplică pentru Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei și zonele montane.
Avertizare ANM: Vine vremea rea
Vor exista perioade cu instabilitate atmosferică accentuate în: Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei și în zonele montane. Avertizarea va urma să se manifeste prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului cu rafale de 55-60 km/h care vor aduce vijelii și grindină.
Vor fi intervale scurte de timp când cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat peste 40l/mp. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, astfel de fenomene vor fi și în celelalte regiuni.
Furtuna REA vine și în România
Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat faptul că furtuna REA a ajuns și la noi în țară. Vremea a făcut prăpăd și în Italia. Din acest motiv, au fost emise mai multe coduri roșii și portocalii. În acest context, în țara noastră va avea loc un șoc termic cu diferențe de temperaturi care vor ajunge și la 20 de grade de la o zi la alta.
Așadar, directoarea ANM a precizat faptul că pentru Vaslui, Vrancea, Buzău și Timiș au fost emise două coduri roșii de furtună și grindină: ”Pentru Vaslui, Vrancea, Buzău, Timiș au fost emise însă coduri roșii de furtuni și grindină. Înainte de a ajunge la noi valul de instabilitatea atmosferică a străbătut Europa de Vest și a fost denumit de italieni furtuna REA, pentru că a provocat ravagii în unele țări. La noi în țară acest val de instabilitate a dus la emiterea de către ANM a unui număr de opt coduri roșii și 12 coduri portocalii”.
De asemenea, Elena Mateescu a mai precizat și faptul că au fost locuri unde s-au atins cantități uriașe de apă pe metru pătrat: „Am avut în unele locuri cantități de apă de până la 70 litri de pe metru pătrat și rafale de vânt de chiar și 70km/h în unele locuri. Furtuna REA a adus și răcirea bruscă a temperaturii. În unele zone am avut diferențe termice chiar și de 20°C față de ziua de ieri. De exemplu, la Vaslui, ieri erau 38°C, astăzi s-au înregistrat chiar și 18°C. Tot așa și la Iași și la Botoșani”.
În plus, o avertizare meteo a fost valabilă pentru mai multe zone. Regiunile afectate au fost: Sibiu, Suceava, Bacău, Gorj, Covasna, Braşov, Mureş şi Harghita. Aceasta a ținut până la ora 10:30, conform sursei antena3.ro.