Infofinanciar > Info > Virgil Popescu, atac la adresa AUR: „Tentativele trompetelor rusești de destabilizare a României nu vor prinde”. Ce i-a răspuns Simion
Info

Virgil Popescu, atac la adresa AUR: „Tentativele trompetelor rusești de destabilizare a României nu vor prinde”. Ce i-a răspuns Simion

Virgil Popescu, Sursă foto: euractiv.ro
Sursa foto: euractiv.ro

Din momentul în care Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, soarta energetică a Uniunii Europene s-a schimbat drastic. Statele membre, odată cu aplicarea sancțiunilor de embargou, au fost nevoite să își găsească alte surse de energie, iar pentru unele, acest lucru este extrem de dificil. Nu și pentru România, după spusele lui Vigril Popescu. Ministrul este ferm convins că țara noastră va deveni independentă la acest capitol, în pofida a tot ce va face Rusia.

România este una dintre țările din zona Europei Centrale și de Est despre care se poate spune că se încadrează la gradul minim de risc în cazul în care Rusia decide brusc să anuleze livrările de gaze către continent.

Virgil Popescu, încrezător în viitoul energetic al României

Acesta poate fi un motiv important pentru încrederea lui Virgil Popescu în viitorul enegetic al țării noastre. Mai exact, acesta postat pe o rețea de socializare un mesaj în care spunea că România va fi complet independentă energetic, aducând chiar și ironii la adresa formațiunii AUR. Această postare vine după două intervenții, una din partea lui George Simion și cealaltă din partea lui Mihai Tudose, conform Știrile PRO TV. Liderul AUR a realizat un videoclip în care ironiza faptul că Virgil Popescu nu se află la birou, iar fostul premier a spus, tot pe o rețea de socializare, că sinonimul perfect pentru criza energetică este Virgil Popescu.

Ministrul Energiei este foarte sigur că România, din punct de vedere energetic, va străluci. Pe pagina lui de Facebook, Virgil Popescu a spus că : „România va deveni independentă energetic indiferent de ce fac ei. Iar independența energetică ne-o vom dobândi folosind energia nucleară, energia regenerabilă și gazul ca și combustibil de tranziție. Strategie susținută și de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. În contextul actual de securitate, la ședinta CSAT din luna martie, s-a punctat clar că se impune realizarea independenței energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiei regenerabile și nucleare civile. Așa că tentativele trompetelor rusești de destabilizare a României nu vor prinde, pentru că independența energetică înseamnă securitate pentru fiecare dintre noi. Și acest obiectiv îl vom atinge”.

Ironiile lui Virgil Popescu

Virgil Popescu a ironizat și el partidul AUR prin intermediul postării lui de pe Facebook. Oficialul român a spus despre ruși că atunci când sunt situații importante, cum ar fi luarea unor decizii importante pentru țara noastră, ei fie nu participă, fie își manifestă indignările prin transmisiuni în direct pe rețelele de socializare. Despre aceste „declarații” de revoltă, Virgil Popescu spune că acestea nu se bazează pe niciun raționament logic.

Conchizând, Virgil Popescu este ferm convins de faptul că România va reuși și că AUR va rămâne doar cu declarațiile răutăcioase, sau „fumigene retorice”, cum le numește chiar ministrul pe pagina lui de Facebook.

Un comentariu a fost postat de George Simion, liderul AUR, la postarea de pe Facebook a ministrului Energiei. Comentariul a strâns aproape 1.000 de like-uri: „Azi vii și tu la minister? @HoțuVirgil”, i-a răspuns George Simion.