Ministrul Energiei, Virgil Popescu, după o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat din SUA, a susținut că discuțiile au decurs foarte bine, România având parte de o largă susţinere din partea Statelor Unite ale Americii.
„Ţara noastră are parte de o largă susţinere din partea SUA. Astăzi am avut o serie de întâlniri de lucru cu mai mulţi membri ai Departamentului de Stat. M-am întâlnit cu C.S. Eliot Kang – Assistant Secretary – Bureau of International Security and Nonproliferation – Department of State. Experienţa lui în domeniul energiei nucleare ne-a oferit baza unui dialog consistent şi aplicat pe proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi pe marginea SMR-urilor. La discuţii a participat şi Justin Friedman – Senior Advisor – U.S. Department of State, care a fost prezent în România în luna mai, când am anunţat că amplasamentul primului reactor modular mic (SMR), din România, va fi amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti. Am primit asigurări că ţara noastră are tot suportul pentru dezvoltarea programului nuclear civil”, a scris Virgil Popescu, marţi seara, pe pagina sa de Facebook.
Relații bilaterale
Acesta, în vizita sa, a mai discutat pe marginea întăririi parteneriatului strategic în domeniul energiei, dar și despre întărirea relaţiilor bilaterale şi comerciale dintre cele două state cu Jose W. Fernandez – Under Secretary for Economic Growth, Energy and the Environment (Subsecretar pentru Creștere Economică, Energie și Mediu în cadrul Departamentului de Stat din SUA – n.r). Totodată, discuţiile au vizat şi soluţiile pentru întărirea securităţii energetice şi actualul context geopolitic.
În cadrul dialogului purtat cu Amos Hochstein – responsabil pentru securitate energetică – ministrul Energiei a evidenţiat faptul că autorităţile din România doresc să finalizeze etapa de finanţare a reactoarelor 3 şi 4 până la sfârşitul acestui an, iar suportul financiar al partenerilor americani este unul foarte important, potrivt Digi24.
„El ne-a transmis că urmăreşte cu atenţie stadiul proiectului construirii celor două noi reactoare de la Cernavodă şi a primului reactor modular de mici dimensiuni şi SUA vor oferi tot suportul necesar pentru a fi finalizate”, a mai scris Virgil Popescu pe reţeaua de socializare.
Acesta a fost la întâlnire, alături de ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, de consilierul la cancelaria prim-ministrului, George Agafiței. În plus, au participat la discuții și CEO-ul SNN, Cosmin Ghiță și alți oficiali ai companiei Nuclearelectrica.